Am aflat cu tristețe că studentul și colegul nostru Cătălin Bejan nu mai este printre noi. Ne va lipsi mult. M-am gândit să vă las aici încă unul dintre exercițiile lui la cursul Arta de a pune întrebări. Jucându-l pe Lucilius, Cătălin reflecta, în acest text, asupra bucuriei pe care ți-o dă practicarea filosofiei. Așa să ne amintim de el.

59

Lucilius îl salută pe maestrul său Seneca

1. Stăteam aseară pe terasă și priveam spre sud, acolo unde trebuie că se află Roma, liniștit și totuși amețit de larma domoală a asfințitului. Cugetam cuprins de o dulce amorțeală, căci atunci când doar arareori altceva decât filosofia îți mai cutreieră mintea , exiști doar prin ceea ce așterni pe hârtie. Un gând ciudat se cuibărise pe undeva și m-am surprins întrebându-mă cum mă cheamă cu adevărat… Lucius…sau parcă mai degrabă Lucilius… mă rog ție să mă lămurești, căci uneori am impresia că întrebările mele și răspunsurile pe care le primesc de la tine sunt scrise de aceeași mână. Am sentimentul că mai mereu vorbesc cu mine. Acum însă, revenind la epistolele noastre, la neînțelegerile mele, m-aș simți mai liniștit și aș trage mai multă-nvățătură din vorbele tale dacă m-ai trata mai mult ca pe un ignorant decât ca pe discipolul sau pe prietenul tău. Adică, dragul meu învățător, socotește-mă drept unul dintre ultimii sosiți la școala ta. Abia acum deslușesc tainele stoicismului învățând despre feluritele virtuți și-nfrânări ale celor ce urmează aceste principii. Despre plăcerile filosofiei și cum nu trebuie ele amestecate cu cele ale vieții profanilor. Căci încep să mă caut înlăuntru și să găsesc rațiunea pentru care îmi doresc, încă, o astfel de viață. În cele din urmă, ce este bucuria pentru noi cei luminați de educație ? Sau plăcerea…  2.  Desigur, nu mi-ar fi lesne să pricep doar prin cuvinte vulgare, așa că cel mai potrivit socotesc că este să-mi explici prin metoda oglinzii, o metodă a cărui tată îndrăznesc să te numesc. Pentru ce oare cel mai adesea bucuria se transformă în tristețe și durere, în vreme ce, din cele ce mi-ai scris până acum, bucuria înțeleptului este eternă. 3. Încă și mai folositor mi-ar fi dacă mi-ai trimite și cuvinte scrise de alți oameni de seamă, poeți sau învățați. Îmi este greu să cred că doar noi pătrundem cu mintea sensul curat al virtuților. Nu înțeleg pe de-a-ntregul dacă există temei în bucuria netoților, a cetățenilor care trudesc mai degrabă cu brațele decât cu mintea. 4. Sper că nu vei socoti că îmi irosesc timpul cu false probleme și îmi place să cred că îndoielile mele sunt legitime și te provoacă la meditație și cumpănire. Poate sunt și frământările tale, să îți fie încântare. 5. “Reușesc oare să mă fac înțeles, mă opresc cu descrierea doar la ce-am studiat ?“ Sau rătăcesc, irosind și timp și cuvinte. 6. La rândul meu, încerc să exprim ce mă frământă cât mai viu, folosind culori, scene și cuvinte simple. Asemeni unei opere închise-n mozaic ce vorbește unor minți felurite prin pietre colorate. Și imaginile vorbitoare sunt sprijin și celui care trece-n grabă și înțeleptului încremenit în meditație. Mă întreb uneori dacă mai pot corecta ceea ce greșesc, ca să pot merge mai departe. 7. Alții vor fi mai pricepuți să înșire-n cuvinte cum se poate face ca disciplina să ne salveze de fiecare dată pe toți cei ce exersăm cu ardoare virtuțile. 8. Precum soldatul pe câmpul de luptă, câteodată mă simt împresurat de tot soiul de griji și de spaime, mai mult sau mai puțin adevărate. Atunci îmi vine să strig “Cum aș putea birui ? “ deși nu aștept nici-un răspuns, căci mă îndoiesc până și de tine, cel care nu m-a trădat niciodată. 9. Mă simt slab și cotropit de vicii și plăceri mărunte. Sunt într-o bătălie pentru care nu am sorți de câștig și nu înțeleg de ce puterea ta, oarecum fiind și a mea pot să spun, nu poate învinge soarta. 10. Mă frământ ca un pește pe uscat încercând să pricep cum pot învăța mai bine să separ viciile și plăcerile mărunte de bucuria înțelepciunii. Doar mă îndeletnicesc cu filosofia zi de zi și citesc cu nesaț niscaiva capitole.

11. Nu înțeleg de ce mai trebuie încă să trudesc în loc să mă consideri deja om învățat și desăvârșit. Sau filosof vrednic să îi învăț pe alții care de-abia au pășit prin școala ta. Sunt destui care îmi spun, și știu că ți-au mărturisit și ție, că sunt bun gânditor, sunt înțelept și stăpânesc toate virtuțile. Altfel spus, că pot să merg pe drumul meu. 12. Totodată, ai observat (sper !) că deși am o mulțime de admiratori nu iau seama la vorbele lor ci dau înainte cu strădaniile mele de a mă șlefui pentru a ajunge cât mai curând la capătul călătoriei noastre. Mă sacrific pe altarul filosofiei și nu mă las doborât de laude, căci sunt doar un biet muritor. 13. Am început să cutreier în lung și-n lat. Sper să-l găsesc pe cel care este fără de păcat și nu greșește. Pe cel care nu se lasă atins de fiorul nemuririi, strecurat cu meșteșug în urechile sale de lăudătorii interesați și care crede că este de neînvins și le cunoaște pe toate câte sunt. 14. Cu toate acestea, nu pot spune că am avut succes. De aceea, rogu-te, învață-mă. Am tot alergat precum iepurele încercând să te fac să-mi înțelegi cât mai bine frământările. Dar am nevoie, mai mult ca oricând, de învățătura ta. Simt că am obosit și că am pierdut sensul căutării. Pe lângă cele pe care ți le-am împărtășit, altă taină mă chinuie: dacă poți culege om politic fiind, copleșit de onoruri și de avuții, roadele bucuriei înțelepților. 15. Poate că trebuie să căutăm cu atenție printre nopțile petrecăreților sau sub gloria oratorilor. Poate că acolo și-a găsit adăpost bucuria nepământeană. 16. Ce are mai de preț înțeleptul, ce răsplată primește și de ce este puternic, te întreb. Bucuria sa spirituală și știința stăpânirii virtuților pot fi un îndemn pentru mine pe calea spre înțelepciune ? 17. Mă văd silit să îți adresez și alte interogații, deoarece sunt și mai nedumerit decât eram la început: sunt unii care afirmă că din această bucurie a zeilor se pot împărtăși nu numai învățătorii și înțelepții ci și ignoranții și cei răi în ale vieții. Sunt curios foarte ce-mi vei răspunde. 18. Mă gândeam că  bucuria vulgară este aparte de bucuria zeilor, căci în vreme ce prima durează cât clipa, cea spirituală se construiește continuu și este nestemata templului nostru interior. Aștept, te rog, să-mi lămurești dilema. Rândurile mele, să te găsească-n pace.

Lucilius (Cătălin Bejan)