Teme de cercetare pentru licență și dizertație

Iată mai jos câteva teme de cercetare pentru studenți din care s-ar putea alcătui lucrări de licență și dizertație pe care mi-ar plăcea să le coordonez. Ele au în comun câteva trăsături: cercetarea pornește de la texte primare și se întemeiază pe citirea cu atenție a textelor primare, dacă se poate în limba originală. Fiecare dintre temele indicate poate duce la multe proiecte de cercetare diferite. Fiecare dintre ele se poate transforma și într-un proiect editorial de traducere și interpretare a unor texte care, în general, nu există în limba română.

  1. Între fizică experimentală și filosofie: dezbaterile cu privire la existența vidului în secolul al XVII-lea

Aceasta este o temă foarte generoasă pe care se pot facem multe lucrări, în funcție de unghiul de abordare și autorii studiați. Cam toți filosofii secolului al XVII-lea sunt angajați în aceste dezbateri: Descartes și Pascal, Boyle și Hobbes (dintre cei mai cunoscuți), Roberval și Jean Pequet și Henry Power dintre cei mai puțin cunoscuți, dar cu atât mai interesanți. Problema demonstrației experimentale a existenței vidului pune în discuție relația dintre teorie și experiment, metoda cercetării, chiar și relația între domeniile mari ale cunoașterii, precum fizica, metafizica și teologia. Sau relația antici-moderni (căci a afirma existența vidului însemna să negi aristotelianismul și să propui o nouă filosofie). Mă interesează în special un student cu care să lucrăm pe texte care se ocupă de experimentele barometrice (ale lui Torricelli) și pe cele două momente cheie – anii 1640-1650 în Franța (Descartes, Pascal, Roberval, Pequet) și anii 1650-1670 în Anglia (Henry Power, Robert Boyle, dezbaterea Boyle-Hobbes). Tot aici m-ar interesa să lucrez cu un student pe textul fundamental al lui Robert Boyle, New experiments physico-mecanical touching the Spring of the Air (1660). Un text care ar merita și tradus & publicat în limba română.

Bibliografie de pornire: cartea fundamentală a lui Shapin & Shaffer, Leviathan and the air pump, și articolele clasice ale lui Charles Webster despre descoperirea legii lui Boyle. După ce treceți prin bibliografia de pornire, vă aștept să discutăm 🙂

2. Problemele cosmologiei carteziene: De ce este abandonat Le monde?

În 1633, la auzul veștii despre condamnarea lui Galileo, Descartes anunță că va abandona lucrul la tratatul său cosmologic. Pe care nu-l mai reia niciodată. Pe de altă parte, o parte din ideile din Le monde sunt rezumate în Discours. Așa că poate că abandonul nu se justifică exclusiv prin prisma prudenței. Poate că ceva din teoriile exprimate în Le monde nu se mai regăsesc în scrierile lui Descartes de mai târziu (ca de pildă Principiile filosofiei). Ar fi interesant ce. Și un student care a citit Descartes și vrea să mai citească (mult) Descartes, ar putea scoate de aici o super-lucrare.

3. Cum este determinat filosofic ceea ce vedem prin microscop? Henry Power și Robert Hooke

Toată lumea a auzit de Micrografia lui Robert Hooke. Aproape nimeni nu a auzit de Experimental philosophy a lui Henry Power. Deși ultima a fost publicată cu un an înainte de Micrografia, și are o substanțială parte întâi în care e vorba despre aceleași observații și experimente microscopice. Și Hooke și Power încep cu descrierea modului în care se vede prin microscop un purice. Doar că puricele unuia și puriecele celuilalt nu par să fie același obiect. O comparație între cele două texte oferă un prilej minunat de a vorbi despre așa numita theory laddeness of observation (o temă importantă în filosofia științei) dar și despre statutul observației și al experimentului în raport cu teoria în modernitatea timpurie. Ca și despre o „dispută de prioritate” care n-a ajuns niciodată în public. L-a copiat Hooke pe Power?

Bibliografie de pornire: articolele clasice ale lui Charles Webster, și cele două cărți ale lui Hooke și Power.

E un subiect de cercetare mai puțin făcut, pe care se poate lucra în multe feluri, căci vorbim de un teren aproape viran la intersecția dintre istoria filosofiei și istoria și filosofia științei.

4. Ce fel de „fabulă” este Noua Atlantidă?

În prefața la Noua Atlantidă, editorul textului (William Rawley) ne spune că avem în față o fabulă. Bacon are o foarte interesantă teorie despre fabule (și o carte pe tema asta, De sapientia veterum/Despre înțelepciunea anticilor). Deși pare de necrezut, nimeni n-a încercat încă să explice ce înseamnă că Noua Atlantidă este o fabulă din perspectiva teoriei lui Bacon despre fabule.

Bibliografie de pornire: articolul meu despre fabule din Encyclopedia of Early Modern Philosophy and the Sciences, articolul Annei Maria Hartmann despre Noua Atlantidă, Noua Atlantidă și De sapientia veterum (traducerea engleză din ediția Spedding).

5. De ce acceptă Kepler observațiile astronomice ale lui Galileo fără să fi văzut înainte un telescop?

E un episod foarte des citat în istoria și filosofia științei (vezi cartea lui Mario Biagioli). Kepler primește Sidereus nuncius și răspunde cu un text elogios, super-interesant, în care ia de bune observațiile lui Galileo și își imaginează cum ar arăta viața pe Lună (ce fel de oameni, ce fel de case etc.). Doar că Kepler nu avea un telescop (în 1611, doar Galileo avea unul). Înseamnă asta că Kepler a acceptat dovezile lui Galileo în mod necritic? Sau că argumentele retorice ale Sidereus nuncius sunt atât de puternice și de convingătoare încât nu e nevoie de telescop pentru a înțelege și „vedea” cu ochii minții cum ar trebui să arate „adevăratul” univers copernican? Sau este vorba despre cu totul altceva?

Bibliografie de plecare: Galileo, Sidereus nuncius (ediția în limba română e aici foarte bună) și răspunsul lui Kepler (există o ediție bună în limba engleză).

6. Sfânta alianță: Newton, Bentley și alianța religiei cu știința newtoniană în Anglia secolului al XVIII-lea

Se tot vorbește despre conflictul dintre știință și religie în secolul al XVII-lea, despre cazul Galileo, despre punerea la index a unor faimoase teorii științifice. Există însă un caz interesant de alianță între știință și religie. Acesta se petrece la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea în jurul „conferințelor Boyle” și începe cu o faimoasă corespondență filosofică, cea dintre episcopul Richard Bentley și Isaac Newton. Ar fi interesant de explorat acest episod din punct de vedere istorico-filosofic. Ar fi interesant de tradus și de publicat corespondența și în limba română.

Bibliografie de plecare: Corespondența Newton-Bentley (se găsește pe Newton Project), articolele lui John Henry pe tema asta. Corespondența Newton-Bentley a fost foarte studiată din perspectiva faimoasei întrebări cu privire la „acțiunea la distanță”.

7. Francis Bacon și disciplina stoică a „medicinei minții”

Aceasta este o temă foarte largă care pleacă de la citirea cărții I a Noului Organon și a altor texte conexe și se întreabă asupra originilor teoriei idolilor și a posibilelor conexiuni cu filosofia neostoică (foarte la modă în epoca lui Bacon). Mă interesează în special cum l-a citit Bacon pe Seneca. E un domeniu foarte fertil de investigație pe care se pot face multe tipuri de lucrări 🙂 Toate însă necesită o bună cultură filosofică și lecturi ceva mai ample de istorie a filosofiei (așa că e mai curând o lucrare de master decât de licență)

8. Care este viziunea baconiană a progresului?

E un subiect despre care s-a scris foarte mult, căci Bacon este creditat cu „inventarea” noțiunii de progres. Însă majoritatea lucrurilor care s-au spus despre progres la Bacon nu pleacă de la textul primar. Aș fi interesată să lucrăm cu unul sau mai mulți studenți pe acele dintre textele lui Bacon în care se vorbește despre „advancement of learning” și să vedem ce înseamnă, de fapt.

Bibliografie de pornire: Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii (tradusă de Dana Jalobeanu și Grigore Vida).

9. Filosofie și literatură: Preistoria dezbaterii despre cele două culturi

Cartea lui C:P. Snow, The two cultures este unul dintre acele documente manifest despre care se crede că ar caracteriza secolul XX. În fapt, textul are foarte mulți precursori: în secolul al XIX-lea, sau chiar în secolul al XVIII-lea. M-am apucat la un moment dat să investighez acești precursori și aș fi interesată să continui. Pe acest subiect se pot face multe lucrări, se pot traduce texte care nu există în limba română, se poate învăța filosofie.

Bibliografie de pornire: Puteți începe de la bibliografia indicată în cele 5-6 articole de pe blogul Ce mai citim (scrise de Dana Jalobeanu și Alexandru Liciu).

Announcement

20 month full-time job, postdoctoral position

The ICUB-Humanities, University of Bucharest is opening a full-time position for postdoctoral researcher within the framework of the project “Recipes, Technologies, Experiments: Enactment and the Emergence of Modern Science” (PN-III-P4-ID-PCE-2020-0251), PI Dana Jalobeanu.

Duration: 20 months.

Job description: The successful candidate will work with Dana Jalobeanu and her team in Bucharest. The purpose of the project is to investigate and understand the ways in which the traditional „recipe-format” was gradually transformed, during the seventeenth century, into ways of recording more similar with the „proper” scientific experiment. The successful candidate is expected to take full part in the online and face-to-face activities of the team, to work on a research theme of his/her own (for details see Recipes, ‘technologies’, experiments: Enactment and the emergence of modern science – Dana Jalobeanu) to help with organizing events and project administration. Working as a part of a small and integrated team of historians and philosophers of science will offer expertise and motivation for a future career in the field.

Requirements:

1. Applicants should have a PhD diploma on a topic that relates to the study of early modern thought or philosophy of science.

2. Applicants should have two year experience in research activities or in teaching in the academic field. Four year experience in other domains is acceptable. 

3. Applicants should already have a research profile or display a strong interest in a research career (documented by publications/submissions of papers for publication and by having taken part in research-related events, such as workshops, conferences etc.). All these must relate to the study of the early modern thought.

4. English, including the ability to read sixteenth and seventeenth century old books and manuscripts, at least basic notions of Latin. 

The application file will consist of two packages. The „scientific package” will contain: a CV (including a list of publications), a letter of intention and a sample writing. These will be sent by email to dana.jalobeanu@filosofie.unibuc.ro. The administrative package will be sent by email to concursuri@hr.unibuc.ro.  For the content of the administrative package consult https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/12/Continutul-dosarului-de-concurs-CS-III-CS-AS.pdf. For additional information send an email to: concursuri@hr.unibuc.ro.

Deadline: 28.04.2022

https://euraxess.ec.europa.eu/jobs/736787
https://jobs.research.gov.ro/anunt.php?id=4870

Știință și pseudo-științe (2022)

Dana Jalobeanu și Gheorghe Ștefanov

Cursul se adresează studenților de la masteratul de Filosofie și gândire critică însă poate fi luat, în regim de curs opțional, de studenții de la oricare dintre masterele Facultății de filosofie (și de studenți de la alte mastere ale UB). Este un curs introductiv de filosofia științei, axat pe problema demarcației dintre știință și pseudo-științe. Scopul cursului este să discute diferitele formulări ale problemei demarcației, și diferitele soluții propuse pentru formularea unui criteriu de demarcație.

Cursul va fi desfășurat modular: primele 6 cursuri vor fi predate de Dana Jalobeanu, următoarele 7 de Gheorghe Ștefanov.  Forma de desfășurare: online

Curs 1 – joi 17 februarie (Dana Jalobeanu)  Știință, pseudo-știință, science-fiction.

O discuție despre concepte și categorii pe un studiu de caz. Cum se constituie „știința shakespereologiei” și teoriile conspiraționiste de tip „Bacon is Shakespeare”

Curs 2: joi 24 februarie (Dana Jalobeanu) Caracterul istoric al problemei demarcației. Teoria aristotelică a scientia și identificarea pseudo-științelor.

Studiu de caz: astrologia (și alte „științe vestigiale”)

Seminar (Gheorghe Ștefanov ): K.R. Popper despre criteriul de demarcație (Conjectures and refutations, și Curd and Cover) – în drop-box, I. Lakatos, Știință și pseudo-știință (în drop-box)

Curs 3: joi 3 martie (Dana Jalobeanu) Forme normative ale demarcației: teorie versus practici

Seminar (Dana Jalobeanu) Feleppa, Robert, 1990. “Kuhn, Popper, and the Normative Problem of Demarcation”, pp. 140–155 in Patrick Grim (ed.) Philosophy of Science and the Occult, 2nd ed, Albany: State University of New York Press, (cartea se găsește în drop-box) Kuhn, T. Logic of Discovery or Psychology of Research?, in Grim (ed), 106-114 (sau Curd & Cover Philosophy of Science.,11-20)

Cursul 4: Joi 10 martie (Dana Jalobeanu) Criterii cumulative ale demarcației și tema bunelor practici. Studiu de caz: astrologia (2)

Seminar (Dana Jalobeanu): Thagard, P. Why Astrology is a Pseudo-science? In Curd, Cover, 27-38 (în drop-box), Michael Gordin, Vestigial sciences (cap.2 On the fringe) in drop-box

Suplimentar: Cap. 6 din Sciences and the Paranormal – astrology, moon effects, bioritm (în drop-box)

Cursul 5 (Dana Jalobeanu):  Joi 17 martie. Drumul către pseudo-știință.

Explicația și acumularea de dovezi explicative, rezistența pseudo-științelor la respingeri și strategiile de apărare (să punem la lucru ce-am învățat până acum de la Lakatos). Studiu de caz: Velikovski.

Seminar: Terence Hines (Pseudoscience and the Paranormal, Prometheus Books, 1988) (p. 228-233), Michael B. Gordin, The Pseudo-sciece wars, cap. 4 (cărțile se găsesc în drop-box)

Cursul 6 (Gheorghe Ștefanov): Joi 24 martie. Bune practici în activitatea științifică. Surse și credibilitatea surselor.

Seminar (Gheorghe Ștefanov). Studiu de caz – „(pseudo) științele paranormalului (Reality Check: Are the Sources Credible?” (pp. 51-64).Cap. 3 din Jonathan C. Smith)

Cursul 7 (Dana Jalobeanu): Joi 31 martie – Bune practici (2). Comunități științifice funcționale și comunități nefuncționale. Predatory vs. genuine în lumea lui „publish or perish”: cum ne dăm seama?

Studiu de caz: Royal Society for the Advancement of Learning. Prima societate științifică înființată în Europa, și singura cu o existență continuă de aproape 400 de ani. Găsiți aici câte ceva despre istoria ei și aici colecția ei de reviste (inclusiv primele numere din Philosophical trasactions, începând cu 1665).

Seminar (Dana Jalobeanu): Vom discuta despre bunele practici de funcționare ale Royal Society. Am pus în drop-box două articole de enciclopedie care să vă dea backgroundul istoric, carta de înființare a Royal Society și niște pagini din prima „Istorie” a RS (Thomas Sprat, History of the Royal Society).

Prin contrast, ne vom uita peste practicile numite „predatory” și asaltul imposturii. Puteți începe de aici.

Concluzii la prima parte a cursului:

O lucrare rezumativă și concluzivă: Thomas Nickles. The problem of demarcation: History and future, in Piggliuci, Philosophy of the pseudo-sciences (în Drop-box)

Cursul 8: Joi 7 aprilie (Gheorghe Ștefanov) – Cunoaștere științifică și cunoaștere comună

Seminar (Gheorghe Ștefanov): Ernst Nagel – Știința și simțul comun (în Dropbox)

Cursul 9 (Gheorghe Ștefanov): Joi 14 aprilie – Cunoaștere științifică și cunoaștere comună (continuare)

Seminar (Gheorghe Ștefanov): Gilbert Ryle – Lumea științei și lumea de fiecare zi (în Dropbox)

Vacanța de Paște

Cursul 10 (Gheorghe Ștefanov): Joi 5 mai – Pseudo-cunoaștere – studiu de caz (1): ghicitul viitorului

Seminar: Cicero – Despre divinație (Polirom, Iași, 1998), Cartea întâi, pp. 41-65, 81-114, și Cartea a doua, pp. 117-141 (cartea se găsește în Dropbox)

Cursul 11: Joi 12 mai  (Gheorghe Ștefanov) – Ghicitul viitorului (continuare)

Seminar: Cicero – Despre divinație (Polirom, Iași, 1998), Cartea a doua, pp. 141-181, 197-9

Cursul 12: Joi 19 mai (Gheorghe Ștefanov) – Pseudo-cunoaștere – studiu de caz (2): Medicina alternativă

Seminar: Terence Hines – Health and Nutrition Quackery (în Dropbox)

Opțional: Jonathan C. Smith – Energy Treatments and Complementary and Alternative Medicine (CAM), în Pseudoscience and Extraordinary Claims of the Paranormal – A Critical Thinker’s Toolkit, pp. 269-283 (cartea se găsește în Dropbox)

Cursul 13: Joi 26 mai (Gheoghe Ștefanov) – Pseudo-cunoaștere – studiu de caz (3): Vindecarea prin credință

Seminar: Terence Hines – Faith Healing (în Dropbox)

Opțional: Jonathan C. Smith – Supernatural Cures and Faith Healing, în Pseudoscience and Extraordinary Claims of the Paranormal – A Critical Thinker’s Toolkit, pp. 284-302 (cartea se găsește în Dropbox)

Dacă mai este timp: Terence Hines – Current Trends in Pseudoscience (în Dropbox)


In memoriam

Am aflat cu tristețe că studentul și colegul nostru Cătălin Bejan nu mai este printre noi. Ne va lipsi mult. M-am gândit să vă las aici încă unul dintre exercițiile lui la cursul Arta de a pune întrebări. Jucându-l pe Lucilius, Cătălin reflecta, în acest text, asupra bucuriei pe care ți-o dă practicarea filosofiei. Așa să ne amintim de el.

59

Lucilius îl salută pe maestrul său Seneca

1. Stăteam aseară pe terasă și priveam spre sud, acolo unde trebuie că se află Roma, liniștit și totuși amețit de larma domoală a asfințitului. Cugetam cuprins de o dulce amorțeală, căci atunci când doar arareori altceva decât filosofia îți mai cutreieră mintea , exiști doar prin ceea ce așterni pe hârtie. Un gând ciudat se cuibărise pe undeva și m-am surprins întrebându-mă cum mă cheamă cu adevărat… Lucius…sau parcă mai degrabă Lucilius… mă rog ție să mă lămurești, căci uneori am impresia că întrebările mele și răspunsurile pe care le primesc de la tine sunt scrise de aceeași mână. Am sentimentul că mai mereu vorbesc cu mine. Acum însă, revenind la epistolele noastre, la neînțelegerile mele, m-aș simți mai liniștit și aș trage mai multă-nvățătură din vorbele tale dacă m-ai trata mai mult ca pe un ignorant decât ca pe discipolul sau pe prietenul tău. Adică, dragul meu învățător, socotește-mă drept unul dintre ultimii sosiți la școala ta. Abia acum deslușesc tainele stoicismului învățând despre feluritele virtuți și-nfrânări ale celor ce urmează aceste principii. Despre plăcerile filosofiei și cum nu trebuie ele amestecate cu cele ale vieții profanilor. Căci încep să mă caut înlăuntru și să găsesc rațiunea pentru care îmi doresc, încă, o astfel de viață. În cele din urmă, ce este bucuria pentru noi cei luminați de educație ? Sau plăcerea…  2.  Desigur, nu mi-ar fi lesne să pricep doar prin cuvinte vulgare, așa că cel mai potrivit socotesc că este să-mi explici prin metoda oglinzii, o metodă a cărui tată îndrăznesc să te numesc. Pentru ce oare cel mai adesea bucuria se transformă în tristețe și durere, în vreme ce, din cele ce mi-ai scris până acum, bucuria înțeleptului este eternă. 3. Încă și mai folositor mi-ar fi dacă mi-ai trimite și cuvinte scrise de alți oameni de seamă, poeți sau învățați. Îmi este greu să cred că doar noi pătrundem cu mintea sensul curat al virtuților. Nu înțeleg pe de-a-ntregul dacă există temei în bucuria netoților, a cetățenilor care trudesc mai degrabă cu brațele decât cu mintea. 4. Sper că nu vei socoti că îmi irosesc timpul cu false probleme și îmi place să cred că îndoielile mele sunt legitime și te provoacă la meditație și cumpănire. Poate sunt și frământările tale, să îți fie încântare. 5. “Reușesc oare să mă fac înțeles, mă opresc cu descrierea doar la ce-am studiat ?“ Sau rătăcesc, irosind și timp și cuvinte. 6. La rândul meu, încerc să exprim ce mă frământă cât mai viu, folosind culori, scene și cuvinte simple. Asemeni unei opere închise-n mozaic ce vorbește unor minți felurite prin pietre colorate. Și imaginile vorbitoare sunt sprijin și celui care trece-n grabă și înțeleptului încremenit în meditație. Mă întreb uneori dacă mai pot corecta ceea ce greșesc, ca să pot merge mai departe. 7. Alții vor fi mai pricepuți să înșire-n cuvinte cum se poate face ca disciplina să ne salveze de fiecare dată pe toți cei ce exersăm cu ardoare virtuțile. 8. Precum soldatul pe câmpul de luptă, câteodată mă simt împresurat de tot soiul de griji și de spaime, mai mult sau mai puțin adevărate. Atunci îmi vine să strig “Cum aș putea birui ? “ deși nu aștept nici-un răspuns, căci mă îndoiesc până și de tine, cel care nu m-a trădat niciodată. 9. Mă simt slab și cotropit de vicii și plăceri mărunte. Sunt într-o bătălie pentru care nu am sorți de câștig și nu înțeleg de ce puterea ta, oarecum fiind și a mea pot să spun, nu poate învinge soarta. 10. Mă frământ ca un pește pe uscat încercând să pricep cum pot învăța mai bine să separ viciile și plăcerile mărunte de bucuria înțelepciunii. Doar mă îndeletnicesc cu filosofia zi de zi și citesc cu nesaț niscaiva capitole.

11. Nu înțeleg de ce mai trebuie încă să trudesc în loc să mă consideri deja om învățat și desăvârșit. Sau filosof vrednic să îi învăț pe alții care de-abia au pășit prin școala ta. Sunt destui care îmi spun, și știu că ți-au mărturisit și ție, că sunt bun gânditor, sunt înțelept și stăpânesc toate virtuțile. Altfel spus, că pot să merg pe drumul meu. 12. Totodată, ai observat (sper !) că deși am o mulțime de admiratori nu iau seama la vorbele lor ci dau înainte cu strădaniile mele de a mă șlefui pentru a ajunge cât mai curând la capătul călătoriei noastre. Mă sacrific pe altarul filosofiei și nu mă las doborât de laude, căci sunt doar un biet muritor. 13. Am început să cutreier în lung și-n lat. Sper să-l găsesc pe cel care este fără de păcat și nu greșește. Pe cel care nu se lasă atins de fiorul nemuririi, strecurat cu meșteșug în urechile sale de lăudătorii interesați și care crede că este de neînvins și le cunoaște pe toate câte sunt. 14. Cu toate acestea, nu pot spune că am avut succes. De aceea, rogu-te, învață-mă. Am tot alergat precum iepurele încercând să te fac să-mi înțelegi cât mai bine frământările. Dar am nevoie, mai mult ca oricând, de învățătura ta. Simt că am obosit și că am pierdut sensul căutării. Pe lângă cele pe care ți le-am împărtășit, altă taină mă chinuie: dacă poți culege om politic fiind, copleșit de onoruri și de avuții, roadele bucuriei înțelepților. 15. Poate că trebuie să căutăm cu atenție printre nopțile petrecăreților sau sub gloria oratorilor. Poate că acolo și-a găsit adăpost bucuria nepământeană. 16. Ce are mai de preț înțeleptul, ce răsplată primește și de ce este puternic, te întreb. Bucuria sa spirituală și știința stăpânirii virtuților pot fi un îndemn pentru mine pe calea spre înțelepciune ? 17. Mă văd silit să îți adresez și alte interogații, deoarece sunt și mai nedumerit decât eram la început: sunt unii care afirmă că din această bucurie a zeilor se pot împărtăși nu numai învățătorii și înțelepții ci și ignoranții și cei răi în ale vieții. Sunt curios foarte ce-mi vei răspunde. 18. Mă gândeam că  bucuria vulgară este aparte de bucuria zeilor, căci în vreme ce prima durează cât clipa, cea spirituală se construiește continuu și este nestemata templului nostru interior. Aștept, te rog, să-mi lămurești dilema. Rândurile mele, să te găsească-n pace.

Lucilius (Cătălin Bejan)

99

Lucilius îl salută pe dragul Lucius,

E o muncă zdrobitoare să te prefaci în vânt, să scormonești – precum o coțofană – coroanele de pomi atunci când treci cu gândul printre ele, și azi răpui o petală, mâine poate un fruct, ca în final să te silești cu veștejirea.

Probabil te întrebi la ce m-aș putea referi; ei bine, o poveste veche, asupra căreia ne-am poticnit când suferința mă apăsa într-un mod straniu: e vorba despre moartea prietenului meu, Flaccus[1], și-as minți să spun că soarta nu m-a izbit din nou, subtil, cu aceeași frământare.

E de folosul oricărui om care-și dorește înțelepciunea să privească – precum o pasăre sau chiar un zeu – aspirațiile și preocupările lumii, să le cântărească la justa lor valoarea ca mai apoi să-și poată spune „Da, e efemer tot ce-i în timp și în neant ce-i dinafara lui, căci clipa le redă pe toate!”. Știm bine că prin această clipă, atâta timp cât suntem dedicați totalității ei, ne plasăm în pântecele vieții și implicit în lucrarea naturală, iar moartea, am presupune, face parte la rândul ei din aceeași lucrare; dar dintr-o perspectivă epicureică, această clipă ar trebui să ne îmbucure, iar moartea, atunci când suntem cel mai puțin atenți, pare să lovească exact acolo unde contemplarea sinelui devine insuficientă în fața negurilor lumii externe.

E una să tratăm în mod personal moartea, fie ca inamic sau aliat, dar alta s-o vedem acționând asupra celor dragi, neștiind dacă pentru ei a fost un bine sau mai degrabă un rău. Dacă răspunsul la această întrebare ar fi îngrădit de ignoranța noastră cu privire la pierderea de timp cauzată de contemplarea unui aspect inaccesibil, sau ar consta strict în relația pe care am avut-o cu acești oameni și foloasele pe care le-am extras pe parcurs, atunci am fi absurzi, căci am trata superficial nu doar relația și emoțiile care au izvorât din aceasta, ci chiar persoana în sine.

Vezi tu, sunt pus de multe ori în situații care necesită o abordare mai specifică atunci când vorbim despre moartea unei persoane dragi: acea persoană poate fi un prieten, da, dar poate fi și-un părinte, o soție, sau poate chiar propriul copil. Nouă, filosofilor, ne poate apărea lesne acceptarea morții – în special a celei proprii – iar dacă ne mistuie un tremur atunci când asistăm la cea a persoanelor din jurul nostru, tot putem găsi un leac, căci acestea sunt roadele drumului spre înțelepciune. Dar pentru cei care ne cer ajutorul, devenim apatici atunci când asemănăm moartea unui prieten cu cea a propriului copil. Poate, pentru noi, în marea ecuație cosmică, rezultatul morții pare univoc, dar pentru cei mulți, fiecare emoție își are propriul Apollo și Dionis, ceea ce înseamnă că, de cele mai multe ori, moartea fie îi îmbărbătează, fie le răpește ceva. Cu precădere, aceasta le răpește mințile, căci prea puțini sunt cei care știu cum s-o întâmpine neforțat. Însă, atunci când nebunia dispare iar suferința nu mai e podoabă, ce le spunem oamenilor care sunt încă măcinați de pierdere? Și cum ar trebui s-o spunem, fără a inspira silă?

Consider că e esențial ca orice filosof să-și poată revărsa cunoașterea în sprijinul comunității, iar orice înțelept s-o facă din instinct. Însă, poate pentru altă dată, ar trebui să ne gândim dacă nu cumva un astfel de scenariu, cel al consolării unui suflet devastat, se îneacă în propria inutilitate, fiind un fior al cărei patimi zace-n incomunicabil; motiv pentru care ne apare atât de greu să-l încolțim.

—Rămâi cu bine.

Lucilius (Adrian Cetean, Master I Filosofie și Gândire Critică)


[1] Seneca, Scrisori către Luciliu, Humanitas, București, 2020, pp. 193–196. E vorba despre personajul necunoscut din scrisoarea a LXIII-a.

Scrisoarea LIX

Văd cum te clatini între a simți ca orice alt om și a-ți îngrădi simțirea. Poate că tu însuți nu ești mulțumit de măsură. Scăpări avem cu toții; natura noastră umană este barbară, are apucăturile ei; trebuie să ne facem propriile măsuri de strună. Până la urmă, nu trebuie să facem să dispară natura umană din noi, ci doar s-o civilizăm. Nu prin asta ne facem sufletul să crescă?

            Confundăm plăcerea cu viciul și pasiunea. Ele nu-s pe o măsură. Plăcerea apare doar în „absența suferinței și a tulburării în suflet” (Laertios, 1997, p. 341). Asta-i liniștea pe care o căutăm; după asta tânjim.

            Senzații, emoții, percepții; ele există; le trăim, le dăm sens și înțeles prin rațiune. Le deslușim, suntem conștienți de ele, învățăm să le gestionăm; uneori le educăm, alteori le înlănțuim. Le triem. Ele sunt bune sau rele; după măsura fiecăruia, sunt relative. Struna lor este la îndemâna ta; o ajustezi după nevoie. Sufletul este responsabil de simțăminte. Cu pasiunile este altceva. Ele sunt slobode, sălbatice, nărăvașe; nu pot fi îmblânzite. De aceea antrenarea simțurilor este necesară; ele trebuie să bage de seamă când viciul sau pasiunea dă semne de ițire, pentru că nu apare ca ceva fioros care să te țină la distanță, ci apare mieros și te prinde-n mreje.

            Dar există și plăceri vanitoase, care, dacă nu-s fără măsură, sunt niște plăceri ale sufletului. Ele nu sunt cum spui tu doar „stare sufletească nestăpânită și gata să se schimbe imediat în contrariul ei”. (Seneca, 2020, p. 186)Vezi tu, cred că stările sufletului te fac să trăiești. Fără ele ce-ar fi trăirea? Ai putea simți acea armonie către care tinde sufletul? De ce ai tinde către ceva ce nu presupune simțire? Chiar a tinde către acea armonie și liniște a sufletului înseamnă mișcare, încercare și găsire a ceea ce-ți dorești, dar asta nu-i agitația de care vorbeai odinioară, nu-i neliniștea „sufletului bolnav”, este căutarea sensului și a măsurii.

            Îmi pare că nu negi plăcerea trăirii când te excluzi din sfera înțelepților, când recunoști că „pe noi prea multe ne înlănțuie, prea multe ne istovesc” (Seneca, 2020, p. 188). Eu cred că, înțeleptul, așa cum îl expui tu aici, depășește stadiul de a fi om. Un om simte și trăiește ceea ce simte. Rațional, omul trebuie să strunească simțămintele care, necontrolate, pot duce la ceea ce tu numești nebunie, dar nu toate trăirile sunt așa. Mai spui că „nebunia ne stăpânește cu atâta îndârjire” (Seneca, 2020, p. 188), printre altele, „fiindcă n-avem încredere în cele descoperite de oamenii înțelepți și nu le sorbim sfaturile cu sufletul deschis” (Seneca, 2020, p. 188). Dar cum rămâne cu ceea ce susțin stoicii când afirmă că filosofia trebuie să fie pe măsura fiecăruia? Cum rămâne cu ceea ce tu spui, anume că „cine urmează pe altul nu descoperă nimic, ba chiar nici nu mai cercetează” (Seneca, 2020, p. 124)?

Cu adevărat, nu cred că pătrunde cineva, cât trăiește ca om, adâncul lucrurilor, dar asta nu mă oprește să continui să aspir la a pătrunde cât mai mult în adâncul lor. Laudele nu mă vor încetini, iar lingușirile nici nu le iau în seamă. Voi tinde către desăvârșire, deși știu că nu-i pot atinge culmile trăind. Mă lupt cu slăbiciunile. Nu pot să nu simt iubirea necondiționată alor mei, nu pot să ignor atât bucuria lor, cât și a doicii mele că sunt unde sunt. Mi-au dorit și s-au luptat, atât cât a fost omenește posibil, de a putea eu ajunge cât mai sus. Nu pot să neg nici satisfacția pe care mi-o aduc reușitele mele sociale, dar nici frământările la care sunt supus prin funcție.

Tu spui că „spiritul înțeleptului este asemenea cerului de dincolo de Lună: acolo e întotdeauna senin”. (Seneca, 2020, p. 189) Sufletul meu este departe de a fi liniștit și mereu senin. Mă frământ și încerc să fiu drept. Cred că aș putea împărți mai multă dreptate ajungând acolo unde ai mei, doica sau cei ce m-au dat învățătura de carte mi-au dorit. Deși știu că asta nu-i în acord cu ceea ce crezi tu, eu cred că ajungând cât mai sus voi găsi cu atât mai multă provocare pentru sufletul meu de a se lupta a-și păstra echilibrul și găsi liniștea, și astfel a se întări. Până la urmă, de unde știm noi că cerul, dincolo de Lună, este mereu senin? De unde știm că, dincolo de acest senin, nu sunt și turbulențe? De unde știm că liniștea nu este găsită doar după înfruntarea furtunii?

Înțelepciunea, mă întreb: nu este asemenea torței despre care mi-ai scris mai deunăzi, adică nu cumva ea ne ajută, nu să pătrundem întunericul, ci să-l vedem? Dar, dacă e așa, ca să văd ceva, nu trebuie să știu că există acel ceva? Iar ca să știu că există și să nu-mi doresc să-l pătrund, nu trebuie mai întâi să-l fi experimentat? Iar ca să-l experimentez, nu trebuie să-l pătrund? Astfel, a mă ascunde într-un turn de fildeș, nu cred că mă ajută să devin înțelept, iar a păși în lume egal social cu cei mulți, s-ar putea să nu-mi poată oferi puterea de a fi drept, și nici ocazia de a mă lupta cu ispitele.

Gândurile mă frământă-n fel și chip, după cum, poate, se poate chiar vedea. Încă caut un rost al vieții, și nu știu cum pot ajunge să-l găsesc dacă nu mă raportez și la ceilalți, dacă acțiunile mele nu sunt raportate la ei, dacă nu dau acțiunilor mele și un folos pentru alții.

Cu bine.

Lucilius: Laura Mancă

Bibliografie

Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Editura Polirom, Iași, 2019

Seneca, Scrisori morale către Luciliu, traducere de Gheorghe Guțu, Editura Humanitas, București, 2020

58

Lucilius îl salută pe Lucius ( Caro Lucio Lucilius salutem dat).

Mă bucur că mi te-ai destăinuit în scrisoarea anterioară și că încercările prin care ai trecut, de-a lungul călătoriei tale la Neapolis, ți-au oferit șansa de a medita asupra propriilor reacții naturale. Uneori încercările sorții vin cu numeroase împliniri pe care rareori avem abilitatea de a le identifica. De cele mai multe ori suntem copleșiți de neplăceri și suferințe care ne supără și ne orbesc rațiunea de-a binelea, așa cum tu bine ai sesizat în scrisoarea pe care mi-ai trimis-o – dar peste ele, un suflet puternic trebuie să treacă fără să șovăiască.

Că tot veni vorba de încercări, în aceste ultime zile am trecut și eu printr-o situație ca a ta, doar că eu m-am confruntat cu un altfel de obstacol, unul de gândire, meditativ, de înțelegere a lumii în totalitatea ei. În timp ce meditam la lucrurile înconjurătoare, mi-a răsărit în minte ideea următoare: ce înțelegem prin lucrurile abstracte, cum stau ele în raport cu ceea ce poate fi perceput prin simțuri? Mă refer aici la lucrurile care au o altă natură decât cele pe care le putem percepe prin simțuri, ce nu le putem atinge sau simți în mod direct, însă le înelegem și le conștientizăm într-o anumită măsură – sunt aceste lucruri insensibile mai importante decât cele corporale? Dacă răspunsul la această întrebare este unul pozitiv, atunci în ce constă importanța acestora? Aș merge și mai departe cu gândul, întrebând dacă putem identifica o singură entitate abstractă, exprimată printr-un cuvânt, pe care să se fundamenteze întregul cosmos, termen prin care să cuprindem tot ceea ce există? Din ce pot eu să înțeleg apar două lumi care până la urmă se suprapun, realizând această armonie a lumii – de pildă sufletul nostru este ceva imperceptibil, ceea ce dă viață trupului nostru – sufletul și trupul se întrepătrund pentru ca noi să putem exista ca ființe vii. Totuși, așa cum vei sesiza, întrebările mele nu vizează problemele morale de care ne ocupăm noi deseori în aceste scrisori, ci mai degrabă modul în care putem înțelege lumea așa cum ne este dată nouă, fie că o studiem cu ajutorul matematicii, fie că o contemplăm cu propria minte. Poate mă vei întreba ce legătură au aceste întrebări cu drumul pe care-l parcurgem noi? Ei bine, din nefericire nu pot să-ți răspund la o asemenea întrebare pentru că nu reușesc să întrevăd o legătură între dimensiunea morală și structura sau natura lumii (kosmos) – probabil că tu ești mult mai familiar cu operele grecești și poți găsi o parte din răspunsuri la întrebările mele, dacă nu toate răspunsurile. De un lucru sunt sigur, noi exprimăm tot ceea ce știm sau cunoaștem cu ajutorul cuvintelor, și ele ne ajută să formăm noi înțelesuri ale altor cuvinte sau chiar obiecte din lume. Un cuvânt ar putea să aibă mai multe înțelesuri atunci când ne referim la un singur obiect, la asta trebuie să le gândim atunci când vorbim despre lucruri care nu ne sunt tocmai la îndemână.

Iartă-mă că am epuizat o întreagă scrisoare pe un subiect atât de amplu și dificil. Sunt convins că vei avea răbdare să-mi descifrezi nelămuririle care au luat forma întrebărilor. Din păcate nu știu prea multe în această direcție, iar despre legătura dintre morală și ceea ce există în mod sensibil și non-sensibil, nu știu absolut nimic. Rămâi cu bine.

(Lucilius: Costel Cristian)

119

Lucilius îl salută pe maestrul său Lucius

1.  Îmi vorbeai deunăzi de trebuința de a înțelege sensul adânc al lucrurilor, rostul lor și că doar prin praxis pot atinge măiestria de a le deosebi de cele cu care nu merită șă îmi irosesc vremea. Căci doar așa, mă înveți tu, pot năzui ca într-o bună zi să fiu împăcat cu mine însumi și să rămân neatins în fața vieții și a morții. Pentru asta, m-am tot străduit să pricep dacă sophismata m-ar dumiri. Cum n-am reușit să dezleg acest mister, învățătura ta mi-ar prinde bine. La fel și celorlalți asemeni mie. 2. Îmi pare că am atins cât de cât menirea pentru care a fost născută sophismata de către greci, dar încă mă întreb dacă șlefuirea noastră spirituală, devenirea ca filosofi este legată de străduința și succesul în disputele asupra unor scrieri meșteșugit făurite. Rămâne îndoiala dacă prin aceasta devenim mai buni și mai generoși. 3. Cred eu că filosoful se măsoară după fapte, ori disputele nu pot fi cântărite. Simpla biruință în discuțiile din școală sau agora nu arată că ești înțelept, dar lesne te poți îmbăta de succes nemeritat și să nu mai știi cine ești cu adevărat, mă gândesc. Aștept însă sfatul tău. .4. Așadar, ajută-mă să înțeleg dacă sophismata mă ajută să desăvârșesc ceea ce am început împreună, să-mi limpezesc cum se poartă filosoful și cum este el. 5. În cele din urmă, sper că mă pot îndeletnici din când în când cu aceste sophismata ca să găsesc răspunsuri la cum trebuie să-mi rostuiesc viața, fără să ajung să constat că nu sunt împăcat și egal cu mine.

Multe-ntrebări… știu că răspunsurile tale nu vor întârzia…Ai grijă de tine, Lucius.

(Lucilius: Cătălin Bejan)

Plan de curs și seminar: Arta de a pune întrebări

Acest curs își propune să vă ofere o întâlnire cu unul dintre textele fundamentale ale istoriei filosofiei, Scrisorile morale către Lucilius. Grila noastră de citire și interpretare va fi una teoretică, chiar dacă vom porni de la câteva dintre interpretările foarte vehiculate în ultimii ani care văd în textul lui Seneca un exemplu al filosofiei ca „artă de a trăi”. Vom urmări să observăm și să înțelegem cum se formulează întrebările filosofice. Când devine o întrebare, „întrebare filosofică”? Cum citim un text filosofic din această perspectivă? Cum învățăm să punem întrebări?

  • 6 octombrie: Interogația filosofică și „convertirea” la filosofie. Tradiția socratică

Voi numi „tradiție socratică” un anume gen de a practica filosofia ca filosofare centrată pe întrebări și dialog care are, în plus, următoarele caracteristici: se revendică literar sau ideatic de la dialogurile socratice, folosește haina literaturii, inventând personaje (astfel încât contează cine anume dă glas unui enunț), este în mod esențial anti-dogmatică și în care majoritatea întrebărilor rămân fără răspuns. În tradiția socratică, întrebarea este cea care contează. Prin dialog, întrebarea este clarificată, rafinată, mai bine înțeleasă. În acest curs introductiv vom vorbi despre tradiția socratică în istoria filosofiei, cu un accent special pus pe Renaștere și pe modernitatea timpurie.

  • 13 octombrie: Întrebări și interlocutori în Scrisorile lui Seneca.

Găsim în scrisorile lui Seneca o întreagă galerie de personaje. Mai întâi, sunt înțelepții: Socrate și Cato. Apoi, străduitorii pe drumul înțelepciunii, iubitorii de înțelepciune, filosofii (profesori din tinerețe, dar și personaje probabil inventate precum Bassus și Claranus, epicureicul și cu stoicul de la care Seneca ne spune că are atât de învățat). Apoi Seneca și Lucilius însuși, când discipoli, când maeștri, adesea schimbând rolurile între ei. Și, în sfârșit, cei care nu sunt nici înțelepți, nici filosofi, nici discipoli; cei bolnavi de nebunia lumii (stultitia), devianții, cei deveniți „mai-puțin-decât-oameni” (tiranul, de pildă). Citind scrisorile atenți la personaje nu putem să nu ne aducem aminte că Seneca a fost și un autor dramatic aclamat și luat adesea drept model.

Seminar: Scrisorile 1, 2 și 3.

Suplimentar: Scristorile 30 și 66.

  • 20 octombrie: Exerciții spirituale, parcurs pedagogic, teatru filosofic. Filosofia ca medicină a minții.

Seminar: Scrisorile 4, 5, 6 și 11.

Suplimentar: Davies, Mark. “Living with Seneca through His Epistles.” Greece & Rome 61, no. 1 (2014): 68-90.

  • 27 octombrie: Construcția unui personaj filosofic și exercițiile de repoziționare imaginativă.

Scrisorile: 8, 15, 16, 18.

Suplimentar: Scrisoarea 47 (despre sclavie).

  • 3 noiembrie: Educație și progres pe drumul filosofiei

Scrisorile: 19, 25, 25, 26, 44 și 47..

  • 10 noiembrie: Despre prietenie și comunitatea filosofilor

Scrisorile 9, 34, 35, 36.

  • 17 noiembrie: Înțelept și filosof: parcursul cunoașterii și înțelegerea

Scrisorile 23, 31, 50, 52

  • 24 noiembrie: Etapele învățării și scara virtuților

Scrisorile: 56, 64, 66

Suplimentar: Scrisoarea 58 (Ce putem învăța de la Platon?) (și s-ar putea să trebuiască să citiți și 57 ca să aveți un context)

  • 8 decembrie: Ce sunt „întrebările filosofice”?

Scrisorile 56, 57 și 58.

Discuții pe marginea scrisorilor imaginare către Seneca scrise de studenți.

  • 15 decembrie: Recunoștința și cimentarea frăției umane

Scrisoarile 73, 81

Discuții pe marginea srisorilor imaginare către Seneca scrise de studenți.

23 decembrie: Frăția umană și republica înțelepților

Scrisorile 84, 90, 91

Discuție de seminar pe marginea scrisorilor scrise de studenți și a tipurilor de personaje „Lucilius” propuse.

  • 5 ianuarie: Conceptul filosofic de bucurie (gaudium) și disputa lui Seneca cu Epicur.

Scrisorile 23, 46 și 59

  • 12 ianuarie: 13. Conceptul filosofic de conciliatio. Conceptul de „umanitate” și rolul lui filosofic.

Scrisorile 121, 122 și 124.

Filosofia științei (2021-2022)

Marți 12-16

Cursul se adresează studenților de anul III de la modulul de Filosofie teoretică, dar poate fi luat în regim de opțional de orice student din Universitatea din București. Cursul va avea o importantă componentă online pe care o vom dezvolta și cu ajutorul blog.

Filosofia științei

Pentru înscrieri și acces la drop-box trimiteți un email la dana.jalobeanu@gmail.com până în data de 8 octombrie.

Pentru înscrieri trimiteți un email la dana.jalobeanu@gmail.com.

Cerințe: prezența activă la curs și seminar, cunoașterea limbii engleze.

Oferta: Cursul vă va oferi o imagine de ansamblu asupra filosofiei contemporane a științei. Vom vedea care sunt temele, întrebările și provocările filosofului științei, și ce face ca această specializare să fie una dintre cele mai atractive direcții ale filosofiei contemporane. Cursul va avea și o perspectivă diacronică. Ne vom întreba împreună cum am ajuns aici – în punctul în care filosofia științei este o disciplină exclusiv specializată, din lumea academică, aflată undeva la granița dintre științele tari și filosofie – deși știința este un fenomen esențial al lumii moderne (cu atât mai important cu cât lumea modernă trece dintr-o criză globală în altă criză globală și așteaptă tot mai des răspunsuri de la oamenii de știință). Cum am ajuns ca încrederea în știință să fie în același timp atât de mare (încă așteptăm de la savanți să rezolve probleme precum încălzirea globală sau vaccinul universal) și atât de mică (încăt să le contestăm, adesea, calitatea de experți)?

Studenții vor fi parterneri în acest dialog ce se va desfășura pe parcursul întregului semestru atât față în față, cât și pe acest blog. Vedeți aici cam ce am făcut cu studenții de anul trecut.

Propuneri pentru planul de curs

Modulul I:  ȘTIINȚA ȘI CELELALTE DOMENII ALE CUNOAȘTERII

5 octombrie: Filosofia științei ca discurs academic vs. filosofia științei ca reflecție filosofică cu privire la natura cunoașterii științifice. Un excurs istoric în problematica cunoașterii științifice.

Vedeți aici și niște reflecții introductive cu privire la relația știință, literatură, filosofie.

12 octombrie: Când apare știința modernă?

Am văzut data trecută că nu există un consens la modul în care se poate vorbi despre apariția științei. Unii vorbesc despre știință deja din antichitate (biologia sau politica lui Aristotel, mecanica lui Arhimede, astronomia sau optica lui Ptolemeu sunt „științe”) alții vorbesc despre știința medievală; există mulți care susțin că știința apare în Renaștere/epoca modernă timpurie (fie în secolul XV (Copernic) fie în secolul XVI (Bruno, Kepler, Tartaglia) fie în secolul XVII (Galileo, Descartes, Newton)). Sunt și cei care spun că știința nu apare decât în secolul al XVIII-lea (cu instituționalizarea ei) sau abia în secolul al XIX-lea (când se constituie vocabularul și prestigiul social al omului de știință). În acest curs voi trece în revistă aceste momente și vom explora ce au ele în comun și ce le diferențiază.

Discuție de seminar: C.P. Snow. Cele două culturi. Vom discuta la seminar una dintre acele cărți-pamflet a cărei popularitate a fost imediată și de mare durată; o carte provocatoare despre care se mai vorbește și azi. Căci C.P. Snow a lansat în anii 1950 o provocare la care încă nu știm să răspundem. Care este relația între știință și umanitoare? (Science versus Humanities este o temă tot mai actuală, sunt conferințe și volume dedicate dezbaterilor pe această temă).

Vedeți aici o Cafenea filosofică despre cartea lui C.P. Snow și modul în care se discută despre ea azi. Iar aici, un text în care spun ce cred eu despre semnificația acestei cărți și a dezbaterii provocate de ea.

19 octombrie. Savantul în ambientul său. Știință și educație. Știința normală

Scopul acestui curs este să ne apropiem de o înțelegere a conceptului de știință normală propus de Thomas Kuhn în Structura revoluțiilor științifice. Vă propun să ne apropiem de acest concept pornind de la problema educației științifice. Cum se formează „omul de știință”? E o întrebare esențială pentru Kuhn, care vede în această formare științifică o cheie a înțelegerii științei înseși. Doar că formarea aceasta a variat în istorie (vezi mai jos un exemplu)… Uitându-ne însă la cum s-a cimentat educația științifică la sfârșitul secolului al XIX-lea, am putea înțelege mai bine cine este omul de știință și cum funcționează știința normală.

Câte ceva ca bakground. Aici un text în care discut pe larg despre ce înseamnă „un om educat” și cum stă educația științifică în raport cu educația umanistă (în lumina dezbaterilor provocate de C.P. Snow și ”Cele două culturi”). Iar aici vedeți un scurt filmuleț educațional care ne arată cum stăteau lucrurile în zorii Revoluției Științifice, când Isaac Newton publica una dintre primele cărți de știință. Cărui public i se adresa el? Ce fel de „om educat” avea în vedere?

Discuție de seminar: La seminar vom discuta despre „Ce înseamnă un om educat?” în lumina celor discutate la seminarul precedent și folosind următoarele elemente și referințe suplimentare

  • pornind de la elementele unui sistem de educație în care s-au format o bună parte din marii oameni de știință ai secolului 20, „the mathematical tripos” – vom vedea ce însemna, cum funcționa, care era idealul educațional și tipul de știință normală pe care-l propunea și care erau limitările lui. Vedeți în drop-box o selecție de texte (directorul follow-up la seminar 1)
  • pornind de la faimoasa dezbatere între Th. Huxley și Mathew Arnold (vedeți în drop-box o selecție de texte)

Temă de seminar: A treia cultură (scrieți un text de 2 pagini, pornind de la materialele din drop-box, Follow-up seminar 1). Deadline pentru predare 25 octombrie ora 20.

26 octombrie  Știință și pseudo-științe. Există un criteriu de demarcație?

Vom porni în discuție de la faimosul criteriu de demarcație formulat de K.R. Popper în Conjectures and refutations, și vom vedea care sunt problemele pe care acesta le-a ridicat de-a lungul ultimelor decenii. Și cam ce criterii de demarcație au fost formulate în ultimii ani.

Discuție de seminar: Falsificaționismul. Popper, Conjectures and refutations. (vedeți selecția de texte din drop-box).

Materiale suplimentare: O discuție despre știință și pseudo-științe aici. De ce credem în bazaconii?

Modulul 2: CONSTRUCȚIA TEORETICĂ A ȘTIINȚEI

2 noiembrie : Ce este o paradigmă ? Sensul restrictiv al paradigmelor (exeplarul/modelul). Sensul larg al paradigmelor (the world-view). Rolul raționamentului prin analogie.

Studiu de caz: Rolul paradigmei în formularea unei probleme. Ce înseamnă test, testare, și rezolvare? Experimentul lui Eddington și „revoluția” einsteiniană.

Seminar: Vedeti textele din drop-box. Aveți aici și o prezentare pe scurt a problemelor filosofice pe care le ridică experimentul lui Eddington, autor Alexandru Liciu.

9 noiembrie: Problema cunoașterii tacite. Cât este cunoaștere tacită în educația științifică?

Seminar: Polyani, The tacit dimension (fragmente), Collins, Tacit and explicit knowledge (fragmente)

16 noiembrie: Anomalii, descoperiri, revoluții.

Discuția se va ocupa de conceptul kuhnian de anomalie. Vom discuta pe mai multe exemple istorice și vom încerca să înțelegem cu acumularea anomaliilor poate duce la o situație de criză și la „revoluția științifică”.

Studiu de caz: nașterea astronomiei observaționale și „cartea care a schimbat lumea” (Galileo Galilei, Sidereus nuncius)

Modulul 3:  THEORY CHANGE – SCHIMBAREA TEORETICĂ

23 noiembrie: Theory ladeness și underdetermination: două concepte esențiale

Pierre Duhem, The aim and structure of the scientific theory (1) – ce înseamnă experimentare? Interpretarea și smerenia epistemică a cercetătorului.

30 noiembrie – Zi liberă

Vom folosi zilele libere pentru începe să redactăm Tema 2.

Tema 2: răspundeți la una din următoarele întrebări (la alegere)

  1. Care sunt argumentele lui Hooke în baza cărora afirmă că experimentul lui Newton nu este un experiment crucial ? Are oare dreptate ?
  2. Dacă vă uitați la felul în care este construită lucrarea lui Newton și la modul în care înregistrează rezultatele experimentului crucial, puteți identifica elemente ale ceea ce Duhem numește „le bon sens” ?

Vom lucra la tema 2 în doi pași: mai întâi veți identifica argumentele/elementele sub formă de listă (bulet point list) și le vom discuta la seminar. Apoi veți redacta textul. Pentru deadline-uri vezi drop-box.

7 decembrie Tipuri de falsificanționism (I)

În acest curs vom discuta despre experimentele cruciale din fizică pe un exemplu: disputa Newton-Hooke cu privire la natura luminii. Ne vom uita la elementele metodologice ale acestei dispute și la cum cei doi protagoniști construiesc definiții diferite ale noțiunii de experiment crucial. Vom reflecta la teza Duhem cu privire la imposibilitatea experimentelor cruciale în fizică și ne vom întreba dacă putem identifica în această dezbatere elemente ale ceea ce Duhem numește „le bon sens”.

14 decembrie TIpuri de falsificaționism (II)

În acest curs vom reveni la teoria popperiană a falsificaționismului și vom vedea dacă nu ar putea fi „reparată” și elaborată într-o formă în care să poată constitui, totuși, o alternativă la teoria iraționalității revoluțiilor științifice. Vom discuta propunerea formulată cu peste jumătate de veac în urmă de Impre Lakatos. O propunere încă actuală.

Discuție de seminar: vom discuta la seminar o primă parte a articolului Imre Lakatos, “Falsificationism and the methodology of research programmes”, in Lakatos, The methodology of scientific reseach programmes, Philosophical papers vol. 1, edited by John Worrall, Gregory Currie, CUP, 1978 (reprinted). Ne vom concentra pe tipologia falsificaționismului și trăsăturile care diferențiază tipurile de falsificaționism, precum și pe ceea ce au ele în comun.

Aici o scurtă discuție a textului lui Lakatos (scrisă de Alexandru Liciu): Tipuri de falsificaționism

21 decembrie: Metodologia programelor de cercetare (II)

Discuție de seminar: Lakatos, “Falsificationism and the methodology of research programmes (partea a II-a, de la Falsificaționismul sofisticat încolo)

Modulul 4: REDEFINIREA SOCIALĂ A ȘTIINȚEI

4 ianuarie: Construcția socială a științei. Epistemologie istoristă

Reconstrucția conceptuală suferă de limitări intrinseci. Epistemologia istoristă ne oferă un alt cadru în care se poate vorbi despre studii de caz istorice – însă este un cadru oarecum riscant, în care „obiectul” de studiu se pierde. Ce înseamnă să spunem că toate conceptele și categoriile noastre au o determinare contextual-istorică?

Studiu de caz și discuție de seminar: Fantoma lui Hamlet sau cum se pierde cunoașterea

11 ianuarie: Science as practice. Structures of knowledge. Abandonarea categoriei de „știință” în favoarea categoriei mai largi de „cunoaștere”

Seminar: Discutarea cărților citite și a recenziilor.

Discuție de seminar:

Chestiuni practice: Acest curs se vrea o colaborare activă între toți cei implicați: profesor, seminarist și studenți. Participarea este obligatorie și la fel este parcurgerea bibliografiei minimale. În afara lecturilor și discuțiilor de la curs și seminar (seminarul se va organiza de mai multe ori sub formă de debate iar studenții vor trebui să apere unul sau altul dintre punctele de vedere discutate în bibliografia de seminar) studenții vor mai avea de făcut două lucruri. Vor fi colaboratori activi pe această pagină, pe care vor posta elemente de clarificare, definiții ale conceptelor, întrebări și puncte de vedere personale.

În sfârșit, fiecare student va avea de ales o carte din topul de „cele mai bune cărți de filosofia științei”, carte pe care o va recenza într-un text de 3000 de cuvinte. Detalii despre cum se scrie recenzia aici. Deadline-uri: pentru primul draft al recenziei, 30 decembrie. Pentru draftul 2 al recenziei 10 ianuarie ora 20.