Teza canonică e că în secolul al XVII-lea are loc o „revoluție științifică” în urma căreia o filosofie naturală tradițională este înlocuită cu altceva, mult mai asemănător cu știința modernă. Acest altceva poartă, în limbajul epociii, numele de „noua filosofie”(naturală). Partizanii ei, de la generația sfârșitului de secol al XVI-lea (Giordano Bruno, Thomaso Campanella, Bernardino Telesio, Petrus Severinus) la generația de aur a secolului al XVII-lea (Francis Bacon, Rene Descartes, Galileo Galilei, Pierre Gassendi) sau la generația cu care a culminat revoluția științifică (Robert Hooke, Isaac Newton) își spuneau – sau erau numiți de alții – novatores. Ceea ce propuneau ei era o foarte declarată nouă filosofie care să înlocuiască filosofia tradițională, „de școală”. Aceasta din urmă era denumită „filosofie aristotelică” nu pentru că ar fi fost exclusiv bazată pe citirea și interpretarea scrierilor aristotelice ci pentru că descindea dintr-o mare sinteză medievală fondată pe Aristotel, sinteză care articulase chiar vocabularul filosofiei aristotelice. Înlocuirea filosofiei aristotelice nu era un lucru simplu. Ea presupunea o mare reformă a limbajului filosofic, o schimbare radicală a tipului de întrebări, a tipului de investigație a naturii etc.

Elementul de noutate, afirmația răspicată a noului, conștiința că produc o reformă sunt atât de vizibile în scrierile filosofilor modernității timpurii, încăt i-au determinat pe istoricii filosofiei să citească apariția modernității în cheia unui eveniment revoluționar.

Cum e cu putință ceva nou?

Dacă vă gândiți puțin, noul este peste tot în secolul al XVII-lea. Johannes Kepler publică în 1604 un tratat-manifest despre „noua astronomie” . Titlul lui Kepler e programatic: Noua astronomie sau fizica celestă, o nouă știință a cerurilor care să conțină nu doar partea descriptivă, sau „salvarea fenomenelor” și și o știință a „cauzelor” care produc mișcările corpurilor cerești.

Francis Bacon publică în 1620 o altă scriere programatică și revoluționară (în raport cu cunoașterea moștenită) pe care o denumește Noul Organon (Noul Organon este de fapt partea a II-a a unui tratat cu un nume și mai revoluționar, Instauratio magna – Marea instaurare). După cum îi spune și titlul, Bacon promite, în Novum organum scientiarum o nouă logică post- sau anti-aristotelică (de fapt, o logică a descoperirii, a producerii științelor, adică o „nouă” și reformată teorie a științei – ce vrea Bacon nu e să scrie o nouă silogistică, ci doar să rescrie Analitica secundă).

Revoluție sau reformă?

O revoluție științifică, o schimbare radicală de paradigmă; dar și un eveniment programatic, conștientizat ca atare de către cei care l-au provocat: cum să înțelegem acest fenomen? Se vorbește despre „nașterea modernității” sau „formarea minții moderne” (un mod de a vorbi foarte popular la sfârșitul secolului trecut). Se vorbește, desigur, despre „revoluția științifică”, o știință înțeleasă în sens foarte larg și denumită, generic, „noua filosofie” (Dana Jalobeanu, Inventarea modernității, Capitolul 5). Dar noii filosofi nu se prea înțeleg între ei. Propunerile lor sunt adesea în conflict; între ei se nasc alianțe și controverse, multiple dezbateri. Peisajul filosofic al secolului al XVII-lea este divizat în școli și secte filosofice: cartezieni, gassendiști, neo-stoici, epicureici, neo-platoniști, Platoniștii de la Cambridge, sceptici…. iar mai târziu, newtonieni. La începutul secolului al XVIII-lea, un eseist briliant rezuma astfel situația:

A Frenchman who arrives in London, will find philosophy, like everything else, very much changed there.  He had left the world a plenum, and he now finds it a vacuum.  At Paris the universe is seen composed of vortices of subtile matter; but nothing like it is seen in London.  In France, it is the pressure of the moon that causes the tides; but in England it is the sea that gravitates towards the moon; so that when you think that the moon should make it flood with us, those gentlemen fancy it should be ebb, which very unluckily cannot be proved.  For to be able to do this, it is necessary the moon and the tides should have been inquired into at the very instant of the creation.

You will observe farther, that the sun, which in France is said to have nothing to do in the affair, comes in here for very near a quarter of its assistance.  According to your Cartesians, everything is performed by an impulsion, of which we have very little notion; and according to Sir Isaac Newton, it is by an attraction, the cause of which is as much unknown to us.  At Paris you imagine that the earth is shaped like a melon, or of an oblique figure; at London it has an oblate one.  A Cartesian declares that light exists in the air; but a Newtonian asserts that it comes from the sun in six minutes and a half.  The several operations of your chemistry are performed by acids, alkalies and subtile matter; but attraction prevails even in chemistry among the English.

The very essence of things is totally changed.  You neither are agreed upon the definition of the soul, nor on that of matter.  Descartes, as I observed in my last, maintains that the soul is the same thing with thought, and Mr. Locke has given a pretty good proof of the contrary.

Textul de mai sus aparține unei cărți de popularizare a noii filosofii. Iar autorul ei monsieur de Voltaire este el însuși un partizan declarat al newtonianismului. Însă Letters to the English, scrisorile-eseu cu care Voltaire popularizează noua filosofie, ne prezintă o mare diversitate de secte filosofice aflate în plin război peste care se ridică, depășindu-le, filosofia newtoniană. Însă nici măcar aceasta nu poate pune capăt războiului sau crizei filosofice. Criza, sectarianismul sunt astfel văzute ca o caracteristică a filosofiei secolului al XVII-lea. Nu prea seamănă a revoluție științifică, nu? E intereastant că într-una dintre cele mai interesante și mai importante cărți despre această perioadă scrise în prima parte a secolului XX, Edwin Arthur Burtt (Metaphysical fountations of modern science) remarcă ceva destul de similar:

One of the most curious and exasperating features of this whole magnificent movement is that none of its great representatives appears to have known with satisfying clarity just what he was doing or how he was doing it. (Burtt, Metaphysical foundations, p. 203)

Situația din secolul al XVII-lea seamănă mai curând (așa cum au remarcat mai mulți istorici ai filosofiei) cu situația generată de Reforma protestantă. Biserica catolică (aristotelianismul) este mai întâi atacată de un front comun grupat în spatele lui Luther: aceștia sunt reformatorii. Curând, însă, partidul reformatorilor se rupe: apar lutherani, calviniști, melanchthonieni etc. (așa cum în filosofie apar cartezienii, gassendiștii, baconienii, platonicienii etc.). Sectarianismul filosofic pare să fie o caracteristică a secolului al XVII-lea.

Dar oare doar a secolului al XVII-lea? Cum era înainte? În definitiv, filosofii s-au certat între ei întotdeanua. O întrebare interesantă ar fi cum se deosebesc școlile filosofice (aristotelicieni, platoniști) de sectele filosofice (cartezieni, gassendiști, newtonieni). Ce caracterizează o sectă?

Vom vedea pe parcursul acestui curs că filosofia secolului al XVII-lea este preocupată într-un mod foarte sistematic de un set de întrebări care nu mai reprezintă, azi, centrul preocupărilor noastre. Întrebări legate de cum se produce eroarea. Este cunoașterea posibilă? Putem ajunge la certitudine? Cum și de ce ne înșelăm? Ce ne înșeală? Cum se ajunge la sectarianism?

Limbajul folosit pentru a descrie eroare este adesea unul medical: se vorbește despre nebunie, căderea minții în stăpânirea pasiunilor, idolatrie. Bacon va folosi termenul de „idoli” în încercarea de a clasifica erorile. Și parcă nimeni nu este mai critic decât el cu privire la efectele nocive ale speculației (Jalobeanu 2018).

Revoluția științifică și istoriografiile modernității: istoria științei și istoria filosofiei

Teza revoluției științifice a fost foarte contestată în ultimii ani. Interesant, ea a început prin a fi contestată la sfârșitul secolului trecut de către istoricii științei; istoricii filosofiei au mai păstrat însă o vreme categoria de „revoluție științifică” pentru a marca marea transformare care are loc în secolul al XVII-lea. Dar s-ar putea ca acest lucru să se datoreze mai curând felului în care nu știm cum să explicăm mai bine marea transformare a secolului al XVII-lea. Dacă vă uitați în două cărți de referință: Cambridge History of Science (vol.III, despre sec. al XVII-lea) nu veți găsi nici o discuție în termeni de „revoluție”. Așa cum a fost remarcat adesea, termenul de „revoluție științifică” nici măcar nu apare în acesastă istorie de referință a științei moderne. Prin contrast, Cambridge History of Philosophy in the Seventeenth Century face adesea apel la această categorie istoriografică. (Luthy, 1999)

Înnoirea (sau decăderea) lumii

Kepler și Bacon nu sunt singurii care exploatează, în scrierile lor, valențele „noului”. Galileo publică în 1610 un mic text revoluționar în care ne povestește că a văzut lucruri noi, lucruri pe care nu le-a mai văzut nimeni niciodată: sateliții lui Jupiter, nenumărate stele din Calea Lactee, invizibile cu ochiul liber, munții și văile de pe lună. Totul, cu ajutorul unui „spion ocular” care avea să fie numit mai târziu telescop. La mijlocul secolului al XVII-lea, Robert Hooke și Antoine van Leuveenhoek afirmă că au descoperit o lume nouă „în mic” – creaturi invizibile, pe care microscopul ni le aduce în fața ochilor, structurile detaliate ale constituenților materiei etc.

Nu toți filosofii sunt entuziasmați în fața contemplării acestor lumi necunoscute. Există și cei înspăimântați de ele. Cei cărora li se pare că infinitul mare și infinitul mic detronează ființa umană din poziția sa centrală în economia creației. Există cei cărora infinitul le dă fiori (ca Pascal) sau cei care exhilarează în fața unei infinități de infinituri mari sau mici (ca Leibniz).

Cine sunt novatores?

Cine sunt cei care au produs, însă, această revoluție? Cine sunt toți acești novatores? De unii ați învățat la alte cursuri de istoria filosofiei, de alții nu – deși ar fi meritat. Primul curs va trece în revistă personajele cu care vom lucra în acest semestru. Vom vedea mai întâi cine erau partizanii filosofiei aristotelice cu care se războiau novatores, vom vedea apoi câteva portrete de novatores, întrebându-ne ce aveau ei în comun. Scopul acestui curs introductiv este să cartografieze teritoriul de care ne vom ocupa un semestru întreg.

Curs de master ținut de Dana Jalobeanu

Miercuri 16-20 (online, pe zoom)

Cursul se adresează studenților de la masteraul de Filosofie și gândire critică însă poate fi luat, în regim de curs opțional, de studenții de la oricare dintre masterele Facultății de filosofie (și de studenți de la alte mastere ale UB). Este un curs introductiv de filosofia științei, axat pe problema demarcației dintre știință și pseudo-științe. Scopul cursului este să discute diferitele formulări ale problemei demarcației, și diferitele soluții propuse pentru formularea unui criteriu de demarcație.

Va fi un curs online, desfășurat pe zoom. Pentru a comunica între noi vom folosi un drop-box în care voi încărca bibliografia pentru seminar, prezentările cursurilor, planul de curs și calendarul, fișele de evaluare etc. În același director, studenții își vor încărca temele scrise.

Cursul și seminarul vor avea loc în limba română, însă majoritatea bibliografiei de seminar este în limba engleză și vom avea, probabil, și invitați la curs vorbitori (doar) de engleză. Studenții pot preda temele scrise atât în limba română cât și în limba engleză.

Cursul va consta din prelegeri dar și discuții cu studenții pe marginea fiecăruia dintre subiectele expuse. Seminarul va avea mai multe componente: vom discuta pe texte distribuite dinainte, dar vom organiza și dezbateri. Pentru a pregăti o dezbatere, studenții vor avea de scris un „statement” (o luare de poziție) pro sau contra tezei enunțate. Aceste texte scrise vor trebui predate înainte de seminar și refăcute după ce dezbaterea a avut loc. În baza lor, studenții vor construi împreună niște articole de tipul „encyclopedia entry” (wikipedia) – învățând, astfel, care este diferența dintre un articol de tip „lucrare de referință” (dicționar, enciclopedie) și un articol personal sau un articol de cercetare.

Prezența la curs și la seminar este obligatorie (pentru a intra în examen studenții trebuie să fi fost prezenți și activi la minimum 8 cursuri și seminarii). Evaluarea se va face pe parcurs, pe mai multe componente: participare la seminar, teme scrise, examen oral (vezi mai jos).

Teme de curs și de seminar

Curs 1 (17 februarie): Știința și pseudo-științele în discursul public. Comunicare, popularizare, ideologie, manipulare.

Curs 2 (24 februarie):  Precursori ai criteriului de demarcație. Scepticismul și problema criteriului

Texte pentru seminar:

Richard Popkin, The History of Scepticism from Savonarola to Bayle, Cap. 1

David K. Hecht, Pseudo-science and the pursuit for truth, in Kaufman & Kaufman, Pseudo-science: The conspiracy against science (în drop-box)

Cursul 3 (3 martie): Popper și criteriul de demarcație: o nouă filosofie a științei

Texte pentru seminar; Karl Popper, Science: Conjectures and Refutations, în Popper, Conjectures and refutations (atenție, e un text complex, luați-vă timp să-l citiți de mai multe ori)

Cursul 4 (10 martie): Demarcația și definirea științei. Cine sunt adversarii?

Texte pentru seminar:Thomas Nickles, The problem of demarcation: History and Future, in Piggliuci, Boudri, The Philosophy of Pseudo-Science.

Cursul 5 (17 martie): Cum demarcăm între știință și pseudo-știință? Studiu de caz: creaționismul științific

Curd & Cover, Philosophy of Science. Cap. I (articolele de Ruse și Laudan, introducerea și concluziile capitolului)

Dezbatere a moțiunii: Creaționismul științific este o pseudo-știință pe când darwinismul este științific (iar acest lucru poate fi demonstrat cu argumente).

Cursul 6 (24 martie) : Forme ale demarcației: normativitate versus practici, Criterii cumulative de demarcație

Feleppa, Robert, 1990. “Kuhn, Popper, and the Normative Problem of Demarcation”, pp. 140–155 in Patrick Grim (ed.) Philosophy of Science and the Occult, 2^nd ed, Albany: State University of New York Press

Lakatos, I. Science and Pseudoscience, ibid, 20-27

Seminar: Dezbaterea moțiunii: astrologia este o pseudo-știință

Bibliografie pentru pregătirea dezbaterii: Thagard, P. Why Astrology is a Pseudo-science? In Curd, Cover, 27-38

Ioan Petru Culianu, Eros și Magie în Renaștere (capitolele 2-3)

Cursul 7 (31 martie): Criticii problemei demarcației

Laudan, Larry, 1983. “The demise of the demarcation problem”, pp. 111–127 in R.S. Cohan and L. Laudan (eds.), Physics, Philosophy, and Psychoanalysis, Dordrecht: Reidel.

Cursul 8 (7 aprilie):  Apogeul și decăderea principiului de demarcație

Texte pentru seminar

Massimo Pigliucci, The premature obituary of the Demarcation Problem (Pigliucci, ed., The philosophy of pseudo-science).

Moțiunea pentru debate: Homeopatia este o pseudo-știință

Cursul 9 (14 aprilie) Principiul de demarcație și comunitatea: paradigme, practici și „the science wars”

Texte pentru seminar

Jeffrey Beal, Scientific Soundness and the Problem of Predatory Journals, in in Kaufman & Kaufman, Pseudo-science: The conspiracy against science (în drop-box)

James Robert Brown, Scenes from the Science Wars, cap. 1 din Who Rules in Science (în drop-box)

Debate: De data aceasta vom învăța să formulăm o moțiune. Pornim de la întrebarea: Unde tragem linia de demarcație între medicina științifică și medicina alternativă?

Cursul 10 (21 aprilie): De unde vine puterea de persuasiune a pseudo-științelor?

Pentru debate: Punți alunecoase în psihologie. Cazul hipnozei.

Cursul 11 (28 aprilie): Fizica teoretică și criteriul de demarcație: dincolo de experimente

Texte pentru seminar –studiu de caz – fuziunea la rece

Mallove, Eugene. “CSICOP:“Science Cops” at War with Cold Fusion.” Infinite Energy 4.23 (1999).

Pratkanis, Anthony R. “How to sell a pseudoscience.” Skeptical Inquirer 19.4 (1995): 19-25.

Cursul 12 (12 mai): Caracterul istoric al problemei demarcației

Texte pentru seminar -Studii de caz și dezbateri propuse pentru studenți (homeopatie, hipnoză, telepatie etc.)

Cursul 13 (19 mai): Pseudo-științe. Studii de caz și dezbateri pe teme propuse de studenți (pseudo-arheologie, astrologie etc.).

Evaluare:

Evaluarea va avea următoarele componente

1. Prezența la curs și seminar este o condiție pentru intrarea în examen (minimum 8 prezențe)
2. Activitatea la seminar: participarea la dezbateri, întrebări, susținerea unor puncte de vedere (se notează cu 0.5 puncte fiecare intervenție bună).
3. Pregătirea unui statement pentru dezbateri și rescrierea lui succesivă (după dezbatere) până când ajunge să fie bine argumentat
4. Redactarea unei recenzii la una dintre cărțile din bibliografie (max. 3000 de cuvinte). Sunt două categorii de cărți pe care le puteți recenza: cărți de popularizare și cărți de filosofia științei. Puteți alege o carte în funcție de nivelul instrucției voastre filosofice.

Materialele scrise se vor încărca în drop-box în folderele fiecăruia dintre voi. Recenziile care ajung în stadiul de texte publicabile vor fi încărcate pe blog (sau se pot publica pe Lets talk about books).

Deadline-uri

1. Pentru forma 1 a statement-ului argumentativ care exprimă poziția într-o dezbatere – cu o săptămână înainte de dezbatere, în seara zilei de marți (ora 22)
2. Pentru forma 1 a recenziei (pe care veți primi feed-back și pe care o veți rescrie) – 30 martie ora 22
3. Pentru forma intermediară (rescrisă) a recenziei – 11 mai ora 22
4. Pentru forma finală a recenziei: TBA

Bibliografie pentru seminar

Kaufman & Kaufman, Pseudo-science: The conspiracy against science (în drop-box)

Pigliucci, ed., The philosophy of pseudo-science (în drop-box)

Bibliografie suplimentară (pentru pregătirea dezbaterilor)

Michael Shermer, The Skeptic. An Encyclopedia of Pseudoscience (în drop-box)

Cărți de recenzat

Cărți de popularizare a științei

Michael Shermer, De ce cred oamenii în bazaconii, Humanitas, București, 2019 (în drop-box)

Michael Shermer, De ce e Darwin important, Humanitas, București, 2020 (în drop-box)

Peter Damefle, Good Science, Bad Science of just plain bunk, 2012

Alain Sokal, Patrick Brickmont, Intellectual impostures (orice ediție)

Caleb W. Lack, Jacques Rousseau. Critical thinking, science, and pseudoscience: Why we can’t trust our brains. Springer Publishing Company, 2016.

Cărți de filosofia științei

Karl Popper, Conjectures and refutations, orice ediție (atenție, nu e o carte ușoară, luați-vă timp să o citiți)

Philip Kitcher, The Advancement of Science: Science without Legend, Objectivity without Illusions, Oxford University Press, 1995

Thomas Kuhn, Structura revoluțiilor științifice, orice ediție (de preferință citiți în limba engleză)

Paul Feyerabend, Against method (orice ediție)

Ian Hacking, A social construction of what?, Harvard University Press, 1999

Lee McIntyre, The scientific attitude: Defending science from denial, fraud, and pseudoscience. Mit Press, 2019.

Justin E.H. Smith, Irrationality: A history of the dark side of reason. Princeton University Press, 2020.

---