Prioritatea paradigmelor

Dana Jalobeanu

Capitolul V al Structurii revoluțiilor științifice se numește ”Prioritatea paradigmelor”. Ca și titlul, capitolul pune tot felul de probleme interesante, adesea prost înțelese. Ce înseamnă această „prioritate a paradigmelor”? În ce sens trebuie ea înțeleasă? Logic? Ontologic? Temporal?

Rezolvarea de probleme și raționamentele analogice

Am văzut că pentru Kuhn activitatea de bază a științei normale este rezolvarea de probleme (puzzle solving). Problemele sunt cumva date – e clar ce anume reprezintă o problemă „bine pusă” și ce anume reprezintă o soluție. Pe exemplul nostru, al astronomiei tradiționale, problemele se referă la determinarea distanțelor sau traiectoriilor planetare, iar tipul de rezolvare acceptat este cel care folosește aparatul matematic și instrumentele de lucru ale astronomului (inclusiv epiciclurile și ecuanții).

Ce anume predetermină modul în care sunt formulate problemele și tipul de rezolvare pe care cercetorii o așteaptă? Răspunsul este paradigma. În acest sens, paradigma predetermină și preformează activitatea științifică. Ea dă reguli și tipuri de rezolvări „bune”, determină care probleme sunt prost formulate etc. Și mai face ceva: guvernează raționamentul prin analogie. În știință, o mare parte dintre realizări se fac aplicând ceea ce am reușit să rezolvăm în cazuri asemănătoare, prin transfer analogic. Dar de unde știm că e vorba de cazuri asemănătoare? Ce le face „asemănătoare”? Din nou răspunsul ține de paradigmă.

Definirea paradigmei în termeni de presupoziții (commitments)

Una dintre problemele paradigmei e că e foarte greu de observat – am văzut că una din caracteristicile științei normale este că nu chestionează principiile, limitele domeniului. Pentru practicienii științei, paradigma în care lucrează e aproape mereu implicită – rar sunt elementele ei explicitate. O întrebare interesantă care să vă ghideze lectura ar fi următoarea: Cine observă elementele paradigmei? Este analizarea paradigmelor exclusiv treaba filosofului/istoric al științei?

O variantă de a observa și defini elementele paradigmei e în termeni de presupoziții (commitments). Observăm că în cadrul unei științe normale comunitatea împărtășește diferite tipuri de presupoziții:

  1. Presupoziții conceptuale (Care sunt conceptele accetate/admisibile care pot intra în formularea sau în soluția unei probleme?)
  2. Presupoziții teoretice (Ce legi, ce entități folosim în formularea sau rezolvarea unei probleme/soluții?)
  3. Presupoziții instrumentale (Ce instrumente avem? Cum funcționează instrumentele noastre?)
  4. Presupoziții metodologice (Care sunt metodele permise/interzise de rezolvare?)

Vă propun ca în timpul lecturii și în timp ce reflectați la ce ați citit să vă gândiți la exemplul discutat la curs și să identificați cele patru tipuri de presupoziții în activitatea astronomului tradițional.

Paradigmele ghidează cercetarea

Problema e că paradigmele ghidează cercetarea în mai multe feluri: prin reguli explicite, prin reguli tacite (implicite, reguli de conduită, de pildă), și prin ceea ce Kuhn numește „direct modelling”.

Normal science can proceed without rules only so long as the relevant scientific community accepts without question the particular problem-solutions already achieved. Rules should therefore become important and the characteristic unconcern about them should vanish whenever paradigms or models are felt to be insecure. That is, moreover, exactly what does occur.

Ar fi interesant să reflectăm puțin la acest citat și să ne gândim la niște exemple. Cumva despre asta este vorba în revoluția astronomică. Iar Kuhn pare să ne spună că despre asta e vorba în orice revoluție.

Pe cale de consecință, când observăm o inflație de reguli într-un domeniu, am putea detecta acolo o criză. Ne putem gândi la niște exemple?