Leibniz despre formarea principiilor, arta descoperirii și teoria științei- discuție de seminar

În acest seminar, vom analiza un fragment din Leibniz, Noi eseuri asupra intelectului omenesc. Textul are forma unui dialog. Unul din personaje, Philaletes, ne prezintă în mod aproximativ pozițiile pe care le adoptă Locke în  Eseu asupra intelectului omenesc, iar Teofil este vocea critică a unui Leibniz ce vrea de fapt să construiească pornind de la concepțiile lui Locke. Noile eseuri acoperă tematici diverse, de la atributele materiei la posibilitatea miracolelor.

Însă noi ne vom ocupa de o discuție recapitulativă despre principii, arta descoperirii și teoria științei. Mai jos găsiți ce am înțeles eu din text.

Philaletes 1: Principiile sunt baza cunoașterii, iar științele sunt construite pornind de la principii cunoscute (matematica e un exemplu). Însă problema e că par să fie două tipuri de principii: unele necesare și universale, iar altele provenite din cunoașterea empirică a particularului. De exemplu, alfăm că corpul nostru este mai mare decât un deget nu în baza principiului universal că ”întregul este mai mare decât partea”, ci pornind de la cercetarea empirică a propriului nostru corp (ceea ce însemană, evident, cercetarea unui particular).

Însă întrebarea e dacă nu e cumva mai degrabă procesul de gândire (”connection of ideas”) cel care ne ajută să construim știința, și nu principiile de la care pornim.

Teofil 1: Este adevărat că formularea de propoziții universale ne ”ușurează” memoria (de pildă, nu e nevoie să demonstrăm o teoremă de mai multe ori etc.). Însă propozițiile universale nu apar direct din cercetarea empirică, pentru că aceasta are de-a face doar cu particulare (e asemenea problemei bazei empirice, de care am vorbit semestrul trecut). Dar uneori se pare că avem principii universale din care derivăm cunoaștere despre particulare, însă aceste principii, din nou, nu provin din surse empirice. Rezultă că aceste principii sunt apriori și că există în mințile fiecăruia dintre noi.

Phil 2: Nu sunt aceste principii apriori de fapt asumpții? Ce ne garantează că nu acceptăm de fapt asumpții nejustifcate (deghizate în principii corecte)? Cum știm că principiile pe care le avem sunt certe? Certitudine vine doar din ”comparison of ideas” (din nou. Să discutăm ce înseamnă termenul).

Teofil 2: Ne referim la principii adevărate, nu la principii acceptate în mod arbitrar (nici măcar Aristotel nu obținea principii în mod arbitrar). De fapt, și principiile cu un grad mai mic de certitudine sunt ok, pentru că ne permit să construim cunoaștere ipotetică (numai că trebuie să nu luăm cunoaștere ipotetică drept cunoaștere certă). Uneori cunoașterea ipotetică poate fi verificată dacă inferențele (numeroase) obținute din principii doar probabile sunt deja cunoscute pornind de la alte principii, certe (de discutat. Ce formă logică am avea aici?).

Euclid nu a reușit să ofere o definiție a dreptei (pentru că nu a găsit una ferită de imaginație, care s-ar baza pe experiență și prin urmare ar fi neadecvată) , ci a folosit două axiome pentru a o descrie. De fapt, știința nu se poate consturi din asocieri și comparații de idei (”agreement and disagreement of ideas”), ci are nevoie de demonstrații (poate cu excepția geometriei practice provizorii). Mai mult decât atât, știința (geometria, de exemplu) servește și drept un fel de medicină a minții, pentru că e un model de gândire corectă (incertitudinea omaginației vs. certitudinea demonstrației). Ba chiar mai mult, geometria se ocupă cu contemplarea adevărurilor eterne și necesare (prin opoziție cu ideile empirice confuze). Peisajul e de fapt ceva mai fine grained: Euclid a acceptat și unele axiome provenite din imaginație, însă a fost atent să le separe de cele certe. Cumva tot e mai bine decât ca geometria să nu fi progresat deloc. 

Phil 3: Începe să înțeleagă de ce cercetarea trebuie modelată după exemplul matematicianului. Poate am putea construi și morala după acelați model.

Teo 3: Într-adevăr.

Phil 4: Însă cunoașterea substanțelor pare a fi de alt tip, pentru că pornește de le experiență. În acest caz, chiar dacă avem intelectul antrenat de modelul matematicienilor, tot n-am putea obține decât cunoaștere probabilă. Așa că se pare că filosofia naturală nu poate deveni știință (tot ce putem face e să tragem niște foloase practice de pe urma istoriilor naturale).

Teo 4: Într-adevăr, nu putem spune că toate subdisciplinele filosofiei naturale vor fi științe. Însă unele sunte, precum știința magneților (dintr-un număr mic de principii obținute din experiență putem explica, dar și prezice, fenoneme? ”from a few assumotions grounded in experience we can demonstrate by rigurous inference a large number of phenomena which do in fact occur in the way we see to be implied by reason”. De discutat).

Phil 5: Atunci morala este o știință  (mai curând decât filosofia naurală). Însă dacă am putea construi știința după modelul discutat aici, am obține și beneficii practice mult mai mari decât cele pe care le avem acum.

Teo 5: Într-adevăr.

Phil 6: Ce ne facem cu ipotezele probabile? Mintea noastră are tendița să generalizeze prea repede.

Teo 6: Arta Descoperirii este asemenea descifrării: uneori avem nevoie și de noroc (”an inspired guess often provides a generous shortcut”). Doar că tot ne mai trebuie și o artă a experimentării (”art of using experiments). Cam așa ceva, dar nu sunt deloc sigur pe interpretarea asta. Voi ce interpretări aveți?

Interesant: Boyle este criticat pentru că ar fi obținut principiul mecanicizării naturii din experimente. Pentru Leibniz, certitudinea acestui principiu poate fi garantată doar apriori (? ”by reason alone”) și nu printr-o artă a experimentrăii.

Phil 7: Chiar dacă am ajuns la idei clare și distincte, încă mai avem de descoperit ideile intermediare, care ne vor ajuta să comparăm primul set de idei. Problema e că ideile intermediare nu vor fi furnizate de către principii.

Teo 7: Axiomele se folosesc, de fapt, pentru a conecta idei (?). Un exemplu cu squaring the circle.

Întrebări de avut în vedere:

1.         Cum arată teoria științei pentru Leibniz? Cum ar arăta ”an ultimate analysis” despre care vorbește Teophil? 

2.         Care sunt diferențele (dar și asemănările) dintre matematici și științele empirice?

3.         Cum obținem principiile?

4.         Ce este ”the comparison of ideas”?

5.         Ce este ”the art of using experiments”?

6.         Cum arată arta descoperirii?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s