Keynote speakers: Daniel Garber (Princeton University), Rodolfo Garau (Ca’ Foscari University, Venice)

Venue: ICUB Humanities, 1 Dimitrie Brandza St., 060102, Bucharest, Romania.

It has been a long tradition that early career researchers and graduate students take part in the meetings of the Princeton-Bucharest Seminar in Early Modern Philosophy. To preserve this tradition, the Princeton-Bucharest Seminar has joined forces with the Bucharest Graduate Conference in Early Modern Philosophy, which has just reached its 9th edition! The Graduate Conference will take place on October 15-16, right after the Princeton Bucharest Seminar. Graduate students of both Master’s and PhD levels are encouraged to submit abstracts on any topic related to early modern philosophy by the 1^st of September 2022. Abstracts should not exceed 800 words. Each participant will be given 20 minutes to present their paper and another 20 minutes for a Q&A session (40 mins total). The program committee will notify authors of its decision by the 5^th of September.

Although we aim to organize the conference in person, a hybrid or an entirely online format remains a possibility, depending on the availability of the speakers to present in person. We will discuss presentation details with each speaker individually.

There is no participation fee. However, we are unable to cover any costs related to travel, accommodation etc.

Please send your abstracts and any other inquiries to bucharestgradconf@gmail.com

This event is organized as part of the Research Project ‘Recipes, Technologies and Experiments: Enactment and the Emergence of Modern Science’, PN-III-P4-ID-PCE-2020-0251. Participants are very welcome to attend both the Seminar (October 14-15) and the Graduate Conference (October 15-16). Stay tuned for more updates!

Update: Consult the conference programme!

Recipes, experiments and the new language(s) of natural philosophy in early modern Europe

Organized by Dana Jalobeanu and Oana Matei at the Research Institute of the University of Bucharest (ICUB-Humanities)

Invited speakers: Daniel Garber, Jennifer Rampling, Hiro Hirai, Vlad Alexandrescu

Speakers: Raffaella Derosa, Christoffer Basse Eriksen, Benjamin Goldberg, Claire Crignon, Oana Matei, Dana Jalobeanu

This will be an in-person meeting, at the ICUB-Humanities (Dimitrie Brandza str. 1, Bucharest, Romania). We aim to bring together historical and philosophical perspectives upon the origins of early modern experiments and the emergence of experimental philosophy.

For the conference programme click here.

ICUB-HUmanities, University of Bucharest.

First international colloquium of the research project Recipes, Technologies, Experiments: Enactment and the Emergence of Modern Science (PN-III-P4-ID-PCE-2020-0251). Online

18.11.2021

19:00- 19:20 Welcome Address

19:20-20:00 Arianna Borrelli (Leuphana University of Lünenburg) -Recipes as Tools for Concept Formation in the Work of Giovan Battista Della Porta

20:00-20:40 Dana Jalobeanu (University of Bucharest) – The “Missing Results” of Bacon’s Tables: Or Reading the Novum Organum in Context

19.11.2021

16:00-16:40 Stephen Clucas (Birkbeck University of London) – Going with the Alchemical Flow: Schematizing Laboratory Technique in the Late Sixteenth Century

16:40-17:20 Georgiana Hedesan (University of Oxford) – Between Incomplete and Philosophical Recipes: Deciphering Van Helmont’s Universal Medicines

17:20-18:00 Alexandru Liciu (University of Cambridge) – John Woodward’s “Test” of Observation and the Issue of Civil History

18:00-18:20 Break

18:20-19:00 Laura Georgescu (University of Groningen) – Philosophising with Objects: The Role of Artefacts in Digby’s Treatise on Body

19:00-19:40 Doina-Cristina Rusu (University of Groningen) – Distillations, Spirits, and Essences. Experimentation and Matter Theory in the Early Modern Period

19:40-20:20 Mihnea Dobre (University of Bucharest) – Constructing Experiments with Glass Drops in Jacques Rohault’s Natural Philosophy

26.11.2021

16:00-16:40 Florike Egmond (University of Leiden) – Cultivating’ the Sea and Reading its Signs: Marine Expertise of the 16th-Century North Sea

16:40-17:20 Benjamin Goldberg (University of Florida) – Concepts of Experience in Royalist Recipe Collections

17:20-17:40 Break

17:40-18-20 Iordan Avramov (Bulgarian Academy of Sciences) – Communicating Recipes and Experiments via Letters at the Early Royal Society of London

18:20-19:00 Oana Matei  (University of Bucharest, University of Vasile Goldis, Arad)- Building an Early Modern Science of Vegetation: Nehemiah Grew’s Inquiries into the “Anatomy of Plants”

In this seminar, Dana Jalobeanu invited us to explore one of  Francis Bacon’s lesser known texts, the Historia et inquisitio de animato et inanimato. Starting from the conditions for the apparition of animated bodies, („an enclosed spirit, heat attenuating and dilating the spirit, soft and sticky matter, and a matrix closed up for the right length of time”), Dana started an investigation into the proper place of the Historia et inquisitio in the broader context of Bacon’s corpus of texts, suggesting that it could provide a roadmap to Bacon’s unwritten 4th part of the Great Instauration.

Dana emphasized that, in this project of a systematic inquiry into the domain of animated matter, we find a convoluted, but technical, terminology (inquisitio as a more advanced part of inquiry than the mere historia; „inquisitio inartificialis et in confuso” vs. „inquisitio artificialis”). An important example of such a technical concept – on which we spent some time – are the „canones mobiles”,  i.e. flexible rules and generalizations that are evolving alongside the process of discovery (and which, as it was suggested by the audience, come from a medical tradition, for which the „canones” represent a series of rules agreed upon by the greatest physicians). The use of canones mobiles is relatively widespread in Bacon’s programme (for instance, in the De vijs mortis we are presented with such a canon: „anything that can be constantly fed, and by feeding be wholly restored, is, like the vestal flame, potentially everlasting”). The terminological discussion led to the question of how are such concepts to be organized and what can this tell us about Bacon’s programme of an experimental natural philosophy. Thus, Dana argued that we should distinguish between ”mother-histories” (the first level of inquiry) and the more advanced inquisitio (exploratory experimentation that can be done at different levels of inquiry). We also examined the theory of matter that underpins the discussion on vivification. For Bacon, „vivification” (the switch from inanimate to animate matter) occurs when the „spirits” that make up the matter are disposed in a specific structure (they are „branched”). What we obtain from this is a continuous taxonomy of the animated bodies, since this account also allows for degrees (some things are more „animated” than others). We took the discussion on step further and asked how is it possible for the artificer to produce artificial life in the laboratory. Dana showed that there are two possibilities on the table (controlling the process of „putrefaction” vs. controlling the matter), and then proposed to look closer at some steps towards the production of artificial life, such as the processes of concoction or of enclosed distillation.

The speaker also received a good number of relevant questions from the audience, such as: what is, in this context, the difference between imitating and perfecting nature? Is the whole universe animated, for Bacon? Can we divide the spirits? Can we produce better animals? What role do limit-cases play in the context of vivification (animals that live in extreme environments, deep ground that ceases to be fertile etc.)? Which sort of things can be vivified and which ultimately can not? (Can we vivify gold? How about Paracelsus’s homunculus? Why shouldn’t we try to reproduce it?) Is vivification related to density and rarity?

In this seminar, Oana Matei presented her work-in-progress related to the way in which Nehemiah Grew planned to build a science of vegetation, with a focus of his “The Anatomy of Plants”. Oana advanced her provisional thesis that the aim of Grew’s book is to organize different processes of nature into theoretical layers, i.e. in a science of vegetation. Thus, we found out that, for, Grew, “digestion is instrumental to fermentation”, while “fermentation is subservient to vegetation”. These notions, alongside some more details on the way that Grew speaks of generation and motion, gave rise to a discussion on the proper terms that we should use in relation to Grew. Some of us tended to see him as a serious experimentalist (indicating possible connection with Robert Hooke or the medical circle to which Grew belonged), while others emphasized  the vitalistic tone of some of his phrases, or even the bits that rather belong to a mechanical philosophy.

In this context, a number of interesting questions were put on the table. Are some of Grew’s notions of Helmontian influence? In which sense does Grew use the notion of „principles” (Nitrous, Acid, Alkaline, Marine, but he also claims that the atoms are „principles”)? Are they more than mere posits? Why did Grew write an anatomy of plants? To which theoretical level does the anatomy belong? Is Grew part of a larger discussion about the merits of the Ancients vs. the merits of the moderns? (is he engaging with the Hippocratic corpus on generation?). How does Grew reconciliate a physics of processes with geometrical observations (that you only see in an instance)? Is Grew involved in a project of creating artificial life? (and how radical was this?). What is, for him, the difference between biological and non-biological entities? How is Grew’s embryology looking like (how do the structures of pre-established order get intro the seed? Are they there to begin with?).

Cu toții am auzit și folosit la un moment dat etichetele de ”raționalist” sau de ”empirist”, uneori părând că avem în minte un mănunchi de proprietăți esențiale și că știm precis ce vrem să zicem, alteori într-un mod mai deflaționist sau provizoriu (în lipsă de altceva mai precis), iar uneori poate chiar ca invectiv adresat dinspre o tabără taberei opuse.

Însă în acest seminar vom analiza o încercare de a găsi termeni care să stea mai bine pentru ceea ce se întâmplă în filosofia modernă timpurie. Peter Anstey consideră că avem de pierdut dacă folosim acești termeni post-kantieni atunci când discutăm despre filosofia naturală a secolelor XVII-XVIII și, în schimb, el ne propune să folosim niște termeni mai apropiați de vocabularul epocii: ”filosofie experimentală” pentru cea ”empiristă”, și ”filosofie speculativă” pentru cea ”raționalistă”.

În lumina a ceea ce am discutat până acum despre principii, inductio, sau teoria științei, probabil definițiile formulate de Anstey par oarecum lesne de înțeles. Filosofia experimentală este credința că observația atentă și experimentul sunt necesare pentru descoperirea principiilor științelor, în timp ce pentru cea speculativă principiile pot fi găsite și altfel decât prin experiment, iar experimentul și observația sunt doar un fel de test ulterior al principiilor obținute prin aceste alte căi (reflecție, de pildă). Uneori acest din urmă fel de a face filosofie naturală este însoțit de formularea de ”ipoteze” (așa cum am văzut în fragmentele din Newton, unde acesta atacă ”ipotezele” speculative carteziene; sau poate cum am văzut și în bucățile din Leibniz, unde Teofil vrea să construiască o metodă de a ”testa” cunoașterea obținută prin ipoteze. De discutat).

Însă pentru a intra în detalii – dar și pentru a supune la test acest cadru –, ne vom opri pe o serie de texte primare: părțile 2, 5 și 6 din Discurs asupra metodei. Dacă în mod tradițional suntem obișnuiți cu un Descartes raționalist sau al îndoielii metodice, în paginile despre care discutăm pare să se contureze un portret diferit și ceva mai complicat. În partea 1, Descartes ne vorbește despre cei 4 pași pe care vrea să-i urmeze în aflarea adevărului, despre modelul matematicienilor de a construi știința, despre prejudecățile pe care trebuie să le eliminăm (mintea prea trufașă, care generealizează prea repede, și cea prea modestă, care nu poate ieși de sub autoritate) și despre cum trebuie să aștepte să se mai maturieze înainte de a porni pe drumul cunoașterii. În mod interesant, aici Descartes ne zice că îi trebuie ceva timp pentru a se debarasa de preconcepțiile adunate de-a lungul vremii, dar și că îi trebuie vreme ”să adune un mare număr de experimente”.

În partea a 5-a vedem un Descartes ”evoluționist”, care ne propune un experiment mental cu rolul de a ne arăta că legile naturii propuse de el ar putea explica mai bine apariția vieții decât povestea biblică a Genezei (în care totul se petrece prin fiat, adică organismele sunt create direct în starea lor perfectă). Apoi ne propune un experiment foarte ”hands on” de disecție a unei inimi de animal (la care cititorul este invitat să ia parte), pentru a ajunge la distincția dintre om și animale. În partea a 6-a, Descartes ne zice că are o propunere contrară ”filosofiei speculative predate în școli”, propunere ce aduce cu sine obținerea de rezultate practice, printr-un proiect de tip baconian de strângere de informație, găsit colaboratori și funding. Cumva în contrast cu ce vom fi văzut în pareta a 2-a, unde Descartes face apologia introspecției și a principiilor certe găsite cu propria minte (prin analogie și cu o armată ce va pierde în repetate rânduri dacă nu are cea mai bună formație de luptă încă de la început), în partea a 6-a Descartes caută asistenți de cercetare. Doar că vrea niște asistenți foarte anume, care să muncească după direcțiile lui (și cu principiile lui) și să nu interfereze prea mult cu ipoteza de cercetare (ba chiar preferă să-i plătească decât să ”piardă vremea” explicându-le curiozitățile ce vor apărea de-a lungul vremii). În acest context, ne vom întreba dacă aici avem de-a face cu un Descartes speculativ sau cu unul experimentalist.

Întrebări

1. Sunt termenii de ”filosofie specualtivă” și ”experimentală” categorii ale actorilor sau categorii istoriografice? Sau poate ambele? Care ar fi avantajul dacă i-am folosi în locul celor de ”raționalism” și ”empirism”?
2. Din ce am văzut până acum și din ce ați mai lucrat, ce exemple de filosofi specualtivi puteți da? Dar de experimentaliști?
3. Are Descartes și o parte experimentală? Oare nu folosește experimentul ca să testeze  sau să ajusteze principiile obținute prin introspecție? (ceea ce, în termenii lui Anstey, l-ar mai apropia de filosofia naturală speculativă).

În acest seminar, vom analiza un fragment din Leibniz, Noi eseuri asupra intelectului omenesc. Textul are forma unui dialog. Unul din personaje, Philaletes, ne prezintă în mod aproximativ pozițiile pe care le adoptă Locke în  Eseu asupra intelectului omenesc, iar Teofil este vocea critică a unui Leibniz ce vrea de fapt să construiească pornind de la concepțiile lui Locke. Noile eseuri acoperă tematici diverse, de la atributele materiei la posibilitatea miracolelor.

Însă noi ne vom ocupa de o discuție recapitulativă despre principii, arta descoperirii și teoria științei. Mai jos găsiți ce am înțeles eu din text.

Philaletes 1: Principiile sunt baza cunoașterii, iar științele sunt construite pornind de la principii cunoscute (matematica e un exemplu). Însă problema e că par să fie două tipuri de principii: unele necesare și universale, iar altele provenite din cunoașterea empirică a particularului. De exemplu, alfăm că corpul nostru este mai mare decât un deget nu în baza principiului universal că ”întregul este mai mare decât partea”, ci pornind de la cercetarea empirică a propriului nostru corp (ceea ce însemană, evident, cercetarea unui particular).

Însă întrebarea e dacă nu e cumva mai degrabă procesul de gândire (”connection of ideas”) cel care ne ajută să construim știința, și nu principiile de la care pornim.

Teofil 1: Este adevărat că formularea de propoziții universale ne ”ușurează” memoria (de pildă, nu e nevoie să demonstrăm o teoremă de mai multe ori etc.). Însă propozițiile universale nu apar direct din cercetarea empirică, pentru că aceasta are de-a face doar cu particulare (e asemenea problemei bazei empirice, de care am vorbit semestrul trecut). Dar uneori se pare că avem principii universale din care derivăm cunoaștere despre particulare, însă aceste principii, din nou, nu provin din surse empirice. Rezultă că aceste principii sunt apriori și că există în mințile fiecăruia dintre noi.

Phil 2: Nu sunt aceste principii apriori de fapt asumpții? Ce ne garantează că nu acceptăm de fapt asumpții nejustifcate (deghizate în principii corecte)? Cum știm că principiile pe care le avem sunt certe? Certitudine vine doar din ”comparison of ideas” (din nou. Să discutăm ce înseamnă termenul).

Teofil 2: Ne referim la principii adevărate, nu la principii acceptate în mod arbitrar (nici măcar Aristotel nu obținea principii în mod arbitrar). De fapt, și principiile cu un grad mai mic de certitudine sunt ok, pentru că ne permit să construim cunoaștere ipotetică (numai că trebuie să nu luăm cunoaștere ipotetică drept cunoaștere certă). Uneori cunoașterea ipotetică poate fi verificată dacă inferențele (numeroase) obținute din principii doar probabile sunt deja cunoscute pornind de la alte principii, certe (de discutat. Ce formă logică am avea aici?).

Euclid nu a reușit să ofere o definiție a dreptei (pentru că nu a găsit una ferită de imaginație, care s-ar baza pe experiență și prin urmare ar fi neadecvată) , ci a folosit două axiome pentru a o descrie. De fapt, știința nu se poate consturi din asocieri și comparații de idei (”agreement and disagreement of ideas”), ci are nevoie de demonstrații (poate cu excepția geometriei practice provizorii). Mai mult decât atât, știința (geometria, de exemplu) servește și drept un fel de medicină a minții, pentru că e un model de gândire corectă (incertitudinea omaginației vs. certitudinea demonstrației). Ba chiar mai mult, geometria se ocupă cu contemplarea adevărurilor eterne și necesare (prin opoziție cu ideile empirice confuze). Peisajul e de fapt ceva mai fine grained: Euclid a acceptat și unele axiome provenite din imaginație, însă a fost atent să le separe de cele certe. Cumva tot e mai bine decât ca geometria să nu fi progresat deloc. 

Phil 3: Începe să înțeleagă de ce cercetarea trebuie modelată după exemplul matematicianului. Poate am putea construi și morala după acelați model.

Teo 3: Într-adevăr.

Phil 4: Însă cunoașterea substanțelor pare a fi de alt tip, pentru că pornește de le experiență. În acest caz, chiar dacă avem intelectul antrenat de modelul matematicienilor, tot n-am putea obține decât cunoaștere probabilă. Așa că se pare că filosofia naturală nu poate deveni știință (tot ce putem face e să tragem niște foloase practice de pe urma istoriilor naturale).

Teo 4: Într-adevăr, nu putem spune că toate subdisciplinele filosofiei naturale vor fi științe. Însă unele sunte, precum știința magneților (dintr-un număr mic de principii obținute din experiență putem explica, dar și prezice, fenoneme? ”from a few assumotions grounded in experience we can demonstrate by rigurous inference a large number of phenomena which do in fact occur in the way we see to be implied by reason”. De discutat).

Phil 5: Atunci morala este o știință  (mai curând decât filosofia naurală). Însă dacă am putea construi știința după modelul discutat aici, am obține și beneficii practice mult mai mari decât cele pe care le avem acum.

Teo 5: Într-adevăr.

Phil 6: Ce ne facem cu ipotezele probabile? Mintea noastră are tendița să generalizeze prea repede.

Teo 6: Arta Descoperirii este asemenea descifrării: uneori avem nevoie și de noroc (”an inspired guess often provides a generous shortcut”). Doar că tot ne mai trebuie și o artă a experimentării (”art of using experiments). Cam așa ceva, dar nu sunt deloc sigur pe interpretarea asta. Voi ce interpretări aveți?

Interesant: Boyle este criticat pentru că ar fi obținut principiul mecanicizării naturii din experimente. Pentru Leibniz, certitudinea acestui principiu poate fi garantată doar apriori (? ”by reason alone”) și nu printr-o artă a experimentrăii.

Phil 7: Chiar dacă am ajuns la idei clare și distincte, încă mai avem de descoperit ideile intermediare, care ne vor ajuta să comparăm primul set de idei. Problema e că ideile intermediare nu vor fi furnizate de către principii.

Teo 7: Axiomele se folosesc, de fapt, pentru a conecta idei (?). Un exemplu cu squaring the circle.

Întrebări de avut în vedere:

1.         Cum arată teoria științei pentru Leibniz? Cum ar arăta ”an ultimate analysis” despre care vorbește Teophil? 

2.         Care sunt diferențele (dar și asemănările) dintre matematici și științele empirice?

3.         Cum obținem principiile?

4.         Ce este ”the comparison of ideas”?

5.         Ce este ”the art of using experiments”?

6.         Cum arată arta descoperirii?

În acest seminar, vom discuta conceptul baconian de experientia literata, comparându-l cu ce am discutat data trecută despre noul organon (văzut drept sinonim pentru ”interpretarea naturii”). Cele două, ne zice Bacon, formează arta descoperiri/ invenției. Dacă noul organon se ocupă cu formularea de axiome pornind de la experimente (și găsirea de alte experimente pornind de la axiome etc.), ”experiența educată” se vrea o artă a experimentării ce nu formulează axiome. Bacon îi spune ”un fel de perspicacitate” (sagacity), și o mai numește ”vânătoarea lui Pan”.

Dar cum anume ar trebui să funcționeze această artă a experimentării? Bacon o imparte în diferite procedee experimentale, fiecare cu propriile subdiviziuni: variația experimentală (a materiei, a cauzei eficiente, a cantității), repetiția și extinderea experimentală (de ex., rachiul se obține dacă distilăm vin. Dar ce obținem dacă repetăm experimentul și distilăm rachiu?), mutarea (translation) experimentului în cadrul corpuslui de cunoaștere (de la cunoaștere din întâmplare la artă, de la o artă către o altă artă, dintr-o parte a unei arte către o altă parte a aceleiași arte), inversarea experimentului (un experiment făcut pornind de la contrariul altui experiment. De ex., dacă razele soarelui produc căldură atunci când converg printr-o lupă, atunci ce se întîmplă cu razele lunii?), forțarea la limită (compulsion) a experimentului (din ce punct magnetul nu mai poate atrage fierul?), găsirea de aplicații practice ale experimentrăii (application of experiment), experimentarea în conjuncție (coupling of experiments. Efecte ce nu pot fi produse din cauze izolate sunt produse prin conjuncția mai multor cauze), experimentarea pornind de la noroc (chances of experiment. Bacon ne spune că sunt cumva iraționale, pentru că sunt experimente pe care le încercăm pur și simplu fiindcă n-au mai fost încercate, fără alte indicii că am avea ceva mai mult aici. Aceste instanțe sunt un semn că programul baconian este unul cuprinzător, ce nu exclude nimic, în încercarea de împlinire a marilor idealuri experimentale– magnalia naturae – , precum prelungirea vieții, găsirea unui panaceu universal, transmutarea speciilor etc.). O parte dintre aceste instanțe, subliniază Bacon, ne duc, de fapt, mai aproape de noul organon. Ne vom întreba de ce.

Vom discuta și secțiunile despre puterea imaginației, precum și cele despre a doua parte a logicii (sau a artelor raționale), ”inventarea” argumentelor – o serie de procedee prin care nu ”inventăm” nimic nou, dar prin care ne pregătim pentru formularea și cumva detectarea noului. Un fel de ”digestie” a cunoașterii deja obținute, pentru a o pune într-o formă mai ”la îndemână” (readiness).

Câteva întrebări de avut în vedere:

– În ce sens se ocupă cele două ramuri ale artei descoperirii (descoperiea artelor și descoperiea argumentelor) cu descoperirea/invenția ? Sunt două sensuri diferite ? Care ar fi acestea ?

-Ce rol/ problemă presupune imaginația pentru Bacon ?

-De ce elimină Bacon silogismul în fizică ? De ce este el permis în alte ramuri ale cunoașterii, precum politica sau teologia ?

-De ce e Bacon împotriva inducției prin enumerație ?

-Ce este ”experienta educată” ? Prin ce diferă aceasta de noul organon (interpretarea naturii) ?

-De ce consideră Bacon că unele instanțe experimentale sunt mai aproape de noul organon decît de experientia literata ? (de ex. ”compulsion of experiment”).