Cursuri și resurse educaționale

Featured ~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Resurse educaționale

Mai jos aveți o listă de biblioteci electronice pe care eu le-am folosit cu succes.

Gallica (gallica.bnf.fr): pentru că a început mai demult procesul de digitizare, proiectul Gallica (Biblioteca națională a Franței online) rămâne în top, mai ales pentru cei care au nevoie de carte veche.

Biblioteca landului Bayern vine tare din urmă; e o extraordinară resursă de cărți de secolele XVI-XVIII.

EEBO (Early English Books Online) e încă în spatele unul paywall; dar tot mai multe resurse de pe EEBO se găsesc free of charge în arhiva organizată de University of Michigan.

JSTOR și-a scos multe articole la liber, merită investigată.

Poate cea mai dinamică în pandemie a fost Internet Text Archive, care și-a organizat un foarte eficient sistem de „împrumut”. Cărțile încă sub copyright se pot împrumuta pentru 30 de zile, pentru 14 zile, pentru 1 zi sau chiar pentru… o oră.

Teme de cercetare pentru licență și dizertație

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Iată mai jos câteva teme de cercetare pentru studenți din care s-ar putea alcătui lucrări de licență și dizertație pe care mi-ar plăcea să le coordonez. Ele au în comun câteva trăsături: cercetarea pornește de la texte primare și se întemeiază pe citirea cu atenție a textelor primare, dacă se poate în limba originală. Fiecare dintre temele indicate poate duce la multe proiecte de cercetare diferite. Fiecare dintre ele se poate transforma și într-un proiect editorial de traducere și interpretare a unor texte care, în general, nu există în limba română.

  1. Între fizică experimentală și filosofie: dezbaterile cu privire la existența vidului în secolul al XVII-lea

Aceasta este o temă foarte generoasă pe care se pot facem multe lucrări, în funcție de unghiul de abordare și autorii studiați. Cam toți filosofii secolului al XVII-lea sunt angajați în aceste dezbateri: Descartes și Pascal, Boyle și Hobbes (dintre cei mai cunoscuți), Roberval și Jean Pequet și Henry Power dintre cei mai puțin cunoscuți, dar cu atât mai interesanți. Problema demonstrației experimentale a existenței vidului pune în discuție relația dintre teorie și experiment, metoda cercetării, chiar și relația între domeniile mari ale cunoașterii, precum fizica, metafizica și teologia. Sau relația antici-moderni (căci a afirma existența vidului însemna să negi aristotelianismul și să propui o nouă filosofie). Mă interesează în special un student cu care să lucrăm pe texte care se ocupă de experimentele barometrice (ale lui Torricelli) și pe cele două momente cheie – anii 1640-1650 în Franța (Descartes, Pascal, Roberval, Pequet) și anii 1650-1670 în Anglia (Henry Power, Robert Boyle, dezbaterea Boyle-Hobbes). Tot aici m-ar interesa să lucrez cu un student pe textul fundamental al lui Robert Boyle, New experiments physico-mecanical touching the Spring of the Air (1660). Un text care ar merita și tradus & publicat în limba română.

Bibliografie de pornire: cartea fundamentală a lui Shapin & Shaffer, Leviathan and the air pump, și articolele clasice ale lui Charles Webster despre descoperirea legii lui Boyle. După ce treceți prin bibliografia de pornire, vă aștept să discutăm 🙂

2. Problemele cosmologiei carteziene: De ce este abandonat Le monde?

În 1633, la auzul veștii despre condamnarea lui Galileo, Descartes anunță că va abandona lucrul la tratatul său cosmologic. Pe care nu-l mai reia niciodată. Pe de altă parte, o parte din ideile din Le monde sunt rezumate în Discours. Așa că poate că abandonul nu se justifică exclusiv prin prisma prudenței. Poate că ceva din teoriile exprimate în Le monde nu se mai regăsesc în scrierile lui Descartes de mai târziu (ca de pildă Principiile filosofiei). Ar fi interesant ce. Și un student care a citit Descartes și vrea să mai citească (mult) Descartes, ar putea scoate de aici o super-lucrare.

3. Cum este determinat filosofic ceea ce vedem prin microscop? Henry Power și Robert Hooke

Toată lumea a auzit de Micrografia lui Robert Hooke. Aproape nimeni nu a auzit de Experimental philosophy a lui Henry Power. Deși ultima a fost publicată cu un an înainte de Micrografia, și are o substanțială parte întâi în care e vorba despre aceleași observații și experimente microscopice. Și Hooke și Power încep cu descrierea modului în care se vede prin microscop un purice. Doar că puricele unuia și puriecele celuilalt nu par să fie același obiect. O comparație între cele două texte oferă un prilej minunat de a vorbi despre așa numita theory laddeness of observation (o temă importantă în filosofia științei) dar și despre statutul observației și al experimentului în raport cu teoria în modernitatea timpurie. Ca și despre o „dispută de prioritate” care n-a ajuns niciodată în public. L-a copiat Hooke pe Power?

Bibliografie de pornire: articolele clasice ale lui Charles Webster, și cele două cărți ale lui Hooke și Power.

E un subiect de cercetare mai puțin făcut, pe care se poate lucra în multe feluri, căci vorbim de un teren aproape viran la intersecția dintre istoria filosofiei și istoria și filosofia științei.

4. Ce fel de „fabulă” este Noua Atlantidă?

În prefața la Noua Atlantidă, editorul textului (William Rawley) ne spune că avem în față o fabulă. Bacon are o foarte interesantă teorie despre fabule (și o carte pe tema asta, De sapientia veterum/Despre înțelepciunea anticilor). Deși pare de necrezut, nimeni n-a încercat încă să explice ce înseamnă că Noua Atlantidă este o fabulă din perspectiva teoriei lui Bacon despre fabule.

Bibliografie de pornire: articolul meu despre fabule din Encyclopedia of Early Modern Philosophy and the Sciences, articolul Annei Maria Hartmann despre Noua Atlantidă, Noua Atlantidă și De sapientia veterum (traducerea engleză din ediția Spedding).

5. De ce acceptă Kepler observațiile astronomice ale lui Galileo fără să fi văzut înainte un telescop?

E un episod foarte des citat în istoria și filosofia științei (vezi cartea lui Mario Biagioli). Kepler primește Sidereus nuncius și răspunde cu un text elogios, super-interesant, în care ia de bune observațiile lui Galileo și își imaginează cum ar arăta viața pe Lună (ce fel de oameni, ce fel de case etc.). Doar că Kepler nu avea un telescop (în 1611, doar Galileo avea unul). Înseamnă asta că Kepler a acceptat dovezile lui Galileo în mod necritic? Sau că argumentele retorice ale Sidereus nuncius sunt atât de puternice și de convingătoare încât nu e nevoie de telescop pentru a înțelege și „vedea” cu ochii minții cum ar trebui să arate „adevăratul” univers copernican? Sau este vorba despre cu totul altceva?

Bibliografie de plecare: Galileo, Sidereus nuncius (ediția în limba română e aici foarte bună) și răspunsul lui Kepler (există o ediție bună în limba engleză).

6. Sfânta alianță: Newton, Bentley și alianța religiei cu știința newtoniană în Anglia secolului al XVIII-lea

Se tot vorbește despre conflictul dintre știință și religie în secolul al XVII-lea, despre cazul Galileo, despre punerea la index a unor faimoase teorii științifice. Există însă un caz interesant de alianță între știință și religie. Acesta se petrece la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea în jurul „conferințelor Boyle” și începe cu o faimoasă corespondență filosofică, cea dintre episcopul Richard Bentley și Isaac Newton. Ar fi interesant de explorat acest episod din punct de vedere istorico-filosofic. Ar fi interesant de tradus și de publicat corespondența și în limba română.

Bibliografie de plecare: Corespondența Newton-Bentley (se găsește pe Newton Project), articolele lui John Henry pe tema asta. Corespondența Newton-Bentley a fost foarte studiată din perspectiva faimoasei întrebări cu privire la „acțiunea la distanță”.

7. Francis Bacon și disciplina stoică a „medicinei minții”

Aceasta este o temă foarte largă care pleacă de la citirea cărții I a Noului Organon și a altor texte conexe și se întreabă asupra originilor teoriei idolilor și a posibilelor conexiuni cu filosofia neostoică (foarte la modă în epoca lui Bacon). Mă interesează în special cum l-a citit Bacon pe Seneca. E un domeniu foarte fertil de investigație pe care se pot face multe tipuri de lucrări 🙂 Toate însă necesită o bună cultură filosofică și lecturi ceva mai ample de istorie a filosofiei (așa că e mai curând o lucrare de master decât de licență)

8. Care este viziunea baconiană a progresului?

E un subiect despre care s-a scris foarte mult, căci Bacon este creditat cu „inventarea” noțiunii de progres. Însă majoritatea lucrurilor care s-au spus despre progres la Bacon nu pleacă de la textul primar. Aș fi interesată să lucrăm cu unul sau mai mulți studenți pe acele dintre textele lui Bacon în care se vorbește despre „advancement of learning” și să vedem ce înseamnă, de fapt.

Bibliografie de pornire: Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii (tradusă de Dana Jalobeanu și Grigore Vida).

9. Filosofie și literatură: Preistoria dezbaterii despre cele două culturi

Cartea lui C:P. Snow, The two cultures este unul dintre acele documente manifest despre care se crede că ar caracteriza secolul XX. În fapt, textul are foarte mulți precursori: în secolul al XIX-lea, sau chiar în secolul al XVIII-lea. M-am apucat la un moment dat să investighez acești precursori și aș fi interesată să continui. Pe acest subiect se pot face multe lucrări, se pot traduce texte care nu există în limba română, se poate învăța filosofie.

Bibliografie de pornire: Puteți începe de la bibliografia indicată în cele 5-6 articole de pe blogul Ce mai citim (scrise de Dana Jalobeanu și Alexandru Liciu).

The 9th Edition of the Bucharest Graduate Conference in Early Modern Philosophy. 15-16 October 2022.

~ alexliciu ~ Leave a comment

Keynote speakers: Daniel Garber (Princeton University), Rodolfo Garau (Ca’ Foscari University, Venice)

Venue: ICUB Humanities, 1 Dimitrie Brandza St., 060102, Bucharest, Romania.

It has been a long tradition that early career researchers and graduate students take part in the meetings of the Princeton-Bucharest Seminar in Early Modern Philosophy. To preserve this tradition, the Princeton-Bucharest Seminar has joined forces with the Bucharest Graduate Conference in Early Modern Philosophy, which has just reached its 9th edition! The Graduate Conference will take place on October 15-16, right after the Princeton Bucharest Seminar. Graduate students of both Master’s and PhD levels are encouraged to submit abstracts on any topic related to early modern philosophy by the 1st of September 2022. Abstracts should not exceed 800 words. Each participant will be given 20 minutes to present their paper and another 20 minutes for a Q&A session (40 mins total). The program committee will notify authors of its decision by the 5th of September.

Although we aim to organize the conference in person, a hybrid or an entirely online format remains a possibility, depending on the availability of the speakers to present in person. We will discuss presentation details with each speaker individually.

There is no participation fee. However, we are unable to cover any costs related to travel, accommodation etc.

Please send your abstracts and any other inquiries to bucharestgradconf@gmail.com

This event is organized as part of the Research Project ‘Recipes, Technologies and Experiments: Enactment and the Emergence of Modern Science’, PN-III-P4-ID-PCE-2020-0251. Participants are very welcome to attend both the Seminar (October 14-15) and the Graduate Conference (October 15-16). Stay tuned for more updates!

Update: Consult the conference programme!

Princeton Bucharest Conference in Early Modern Philosophy, in Bucharest, 14-16 October 2022

~ alexliciu ~ Leave a comment

Recipes, experiments and the new language(s) of natural philosophy in early modern Europe

Organized by Dana Jalobeanu and Oana Matei at the Research Institute of the University of Bucharest (ICUB-Humanities)

Invited speakers: Daniel Garber, Jennifer Rampling, Hiro Hirai, Vlad Alexandrescu

Speakers: Raffaella Derosa, Christoffer Basse Eriksen, Benjamin Goldberg, Claire Crignon, Oana Matei, Dana Jalobeanu

This will be an in-person meeting, at the ICUB-Humanities (Dimitrie Brandza str. 1, Bucharest, Romania). We aim to bring together historical and philosophical perspectives upon the origins of early modern experiments and the emergence of experimental philosophy.

For the conference programme click here.

Announcement

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

20 month full-time job, postdoctoral position

The ICUB-Humanities, University of Bucharest is opening a full-time position for postdoctoral researcher within the framework of the project “Recipes, Technologies, Experiments: Enactment and the Emergence of Modern Science” (PN-III-P4-ID-PCE-2020-0251), PI Dana Jalobeanu.

Duration: 20 months.

Job description: The successful candidate will work with Dana Jalobeanu and her team in Bucharest. The purpose of the project is to investigate and understand the ways in which the traditional „recipe-format” was gradually transformed, during the seventeenth century, into ways of recording more similar with the „proper” scientific experiment. The successful candidate is expected to take full part in the online and face-to-face activities of the team, to work on a research theme of his/her own (for details see Recipes, ‘technologies’, experiments: Enactment and the emergence of modern science – Dana Jalobeanu) to help with organizing events and project administration. Working as a part of a small and integrated team of historians and philosophers of science will offer expertise and motivation for a future career in the field.

Requirements:

1. Applicants should have a PhD diploma on a topic that relates to the study of early modern thought or philosophy of science.

2. Applicants should have two year experience in research activities or in teaching in the academic field. Four year experience in other domains is acceptable. 

3. Applicants should already have a research profile or display a strong interest in a research career (documented by publications/submissions of papers for publication and by having taken part in research-related events, such as workshops, conferences etc.). All these must relate to the study of the early modern thought.

4. English, including the ability to read sixteenth and seventeenth century old books and manuscripts, at least basic notions of Latin. 

The application file will consist of two packages. The „scientific package” will contain: a CV (including a list of publications), a letter of intention and a sample writing. These will be sent by email to dana.jalobeanu@filosofie.unibuc.ro. The administrative package will be sent by email to concursuri@hr.unibuc.ro.  For the content of the administrative package consult https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/12/Continutul-dosarului-de-concurs-CS-III-CS-AS.pdf. For additional information send an email to: concursuri@hr.unibuc.ro.

Deadline: 28.04.2022

https://euraxess.ec.europa.eu/jobs/736787
https://jobs.research.gov.ro/anunt.php?id=4870

Știință și pseudo-științe (2022)

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Dana Jalobeanu și Gheorghe Ștefanov

Cursul se adresează studenților de la masteratul de Filosofie și gândire critică însă poate fi luat, în regim de curs opțional, de studenții de la oricare dintre masterele Facultății de filosofie (și de studenți de la alte mastere ale UB). Este un curs introductiv de filosofia științei, axat pe problema demarcației dintre știință și pseudo-științe. Scopul cursului este să discute diferitele formulări ale problemei demarcației, și diferitele soluții propuse pentru formularea unui criteriu de demarcație.

Cursul va fi desfășurat modular: primele 6 cursuri vor fi predate de Dana Jalobeanu, următoarele 7 de Gheorghe Ștefanov.  Forma de desfășurare: online

Curs 1 – joi 17 februarie (Dana Jalobeanu)  Știință, pseudo-știință, science-fiction.

O discuție despre concepte și categorii pe un studiu de caz. Cum se constituie „știința shakespereologiei” și teoriile conspiraționiste de tip „Bacon is Shakespeare”

Curs 2: joi 24 februarie (Dana Jalobeanu) Caracterul istoric al problemei demarcației. Teoria aristotelică a scientia și identificarea pseudo-științelor.

Studiu de caz: astrologia (și alte „științe vestigiale”)

Seminar (Gheorghe Ștefanov ): K.R. Popper despre criteriul de demarcație (Conjectures and refutations, și Curd and Cover) – în drop-box, I. Lakatos, Știință și pseudo-știință (în drop-box)

Curs 3: joi 3 martie (Dana Jalobeanu) Forme normative ale demarcației: teorie versus practici

Seminar (Dana Jalobeanu) Feleppa, Robert, 1990. “Kuhn, Popper, and the Normative Problem of Demarcation”, pp. 140–155 in Patrick Grim (ed.) Philosophy of Science and the Occult, 2nd ed, Albany: State University of New York Press, (cartea se găsește în drop-box) Kuhn, T. Logic of Discovery or Psychology of Research?, in Grim (ed), 106-114 (sau Curd & Cover Philosophy of Science.,11-20)

Cursul 4: Joi 10 martie (Dana Jalobeanu) Criterii cumulative ale demarcației și tema bunelor practici. Studiu de caz: astrologia (2)

Seminar (Dana Jalobeanu): Thagard, P. Why Astrology is a Pseudo-science? In Curd, Cover, 27-38 (în drop-box), Michael Gordin, Vestigial sciences (cap.2 On the fringe) in drop-box

Suplimentar: Cap. 6 din Sciences and the Paranormal – astrology, moon effects, bioritm (în drop-box)

Cursul 5 (Dana Jalobeanu):  Joi 17 martie. Drumul către pseudo-știință.

Explicația și acumularea de dovezi explicative, rezistența pseudo-științelor la respingeri și strategiile de apărare (să punem la lucru ce-am învățat până acum de la Lakatos). Studiu de caz: Velikovski.

Seminar: Terence Hines (Pseudoscience and the Paranormal, Prometheus Books, 1988) (p. 228-233), Michael B. Gordin, The Pseudo-sciece wars, cap. 4 (cărțile se găsesc în drop-box)

Cursul 6 (Gheorghe Ștefanov): Joi 24 martie. Bune practici în activitatea științifică. Surse și credibilitatea surselor.

Seminar (Gheorghe Ștefanov). Studiu de caz – „(pseudo) științele paranormalului (Reality Check: Are the Sources Credible?” (pp. 51-64).Cap. 3 din Jonathan C. Smith)

Cursul 7 (Dana Jalobeanu): Joi 31 martie – Bune practici (2). Comunități științifice funcționale și comunități nefuncționale. Predatory vs. genuine în lumea lui „publish or perish”: cum ne dăm seama?

Studiu de caz: Royal Society for the Advancement of Learning. Prima societate științifică înființată în Europa, și singura cu o existență continuă de aproape 400 de ani. Găsiți aici câte ceva despre istoria ei și aici colecția ei de reviste (inclusiv primele numere din Philosophical trasactions, începând cu 1665).

Seminar (Dana Jalobeanu): Vom discuta despre bunele practici de funcționare ale Royal Society. Am pus în drop-box două articole de enciclopedie care să vă dea backgroundul istoric, carta de înființare a Royal Society și niște pagini din prima „Istorie” a RS (Thomas Sprat, History of the Royal Society).

Prin contrast, ne vom uita peste practicile numite „predatory” și asaltul imposturii. Puteți începe de aici.

Concluzii la prima parte a cursului:

O lucrare rezumativă și concluzivă: Thomas Nickles. The problem of demarcation: History and future, in Piggliuci, Philosophy of the pseudo-sciences (în Drop-box)

Cursul 8: Joi 7 aprilie (Gheorghe Ștefanov) – Cunoaștere științifică și cunoaștere comună

Seminar (Gheorghe Ștefanov): Ernst Nagel – Știința și simțul comun (în Dropbox)

Cursul 9 (Gheorghe Ștefanov): Joi 14 aprilie – Cunoaștere științifică și cunoaștere comună (continuare)

Seminar (Gheorghe Ștefanov): Gilbert Ryle – Lumea științei și lumea de fiecare zi (în Dropbox)

Vacanța de Paște

Cursul 10 (Gheorghe Ștefanov): Joi 5 mai – Pseudo-cunoaștere – studiu de caz (1): ghicitul viitorului

Seminar: Cicero – Despre divinație (Polirom, Iași, 1998), Cartea întâi, pp. 41-65, 81-114, și Cartea a doua, pp. 117-141 (cartea se găsește în Dropbox)

Cursul 11: Joi 12 mai  (Gheorghe Ștefanov) – Ghicitul viitorului (continuare)

Seminar: Cicero – Despre divinație (Polirom, Iași, 1998), Cartea a doua, pp. 141-181, 197-9

Cursul 12: Joi 19 mai (Gheorghe Ștefanov) – Pseudo-cunoaștere – studiu de caz (2): Medicina alternativă

Seminar: Terence Hines – Health and Nutrition Quackery (în Dropbox)

Opțional: Jonathan C. Smith – Energy Treatments and Complementary and Alternative Medicine (CAM), în Pseudoscience and Extraordinary Claims of the Paranormal – A Critical Thinker’s Toolkit, pp. 269-283 (cartea se găsește în Dropbox)

Cursul 13: Joi 26 mai (Gheoghe Ștefanov) – Pseudo-cunoaștere – studiu de caz (3): Vindecarea prin credință

Seminar: Terence Hines – Faith Healing (în Dropbox)

Opțional: Jonathan C. Smith – Supernatural Cures and Faith Healing, în Pseudoscience and Extraordinary Claims of the Paranormal – A Critical Thinker’s Toolkit, pp. 284-302 (cartea se găsește în Dropbox)

Dacă mai este timp: Terence Hines – Current Trends in Pseudoscience (în Dropbox)

In memoriam

~ danajalobeanu ~ 1 Comment

Am aflat cu tristețe că studentul și colegul nostru Cătălin Bejan nu mai este printre noi. Ne va lipsi mult. M-am gândit să vă las aici încă unul dintre exercițiile lui la cursul Arta de a pune întrebări. Jucându-l pe Lucilius, Cătălin reflecta, în acest text, asupra bucuriei pe care ți-o dă practicarea filosofiei. Așa să ne amintim de el.

59

Lucilius îl salută pe maestrul său Seneca

1. Stăteam aseară pe terasă și priveam spre sud, acolo unde trebuie că se află Roma, liniștit și totuși amețit de larma domoală a asfințitului. Cugetam cuprins de o dulce amorțeală, căci atunci când doar arareori altceva decât filosofia îți mai cutreieră mintea , exiști doar prin ceea ce așterni pe hârtie. Un gând ciudat se cuibărise pe undeva și m-am surprins întrebându-mă cum mă cheamă cu adevărat… Lucius…sau parcă mai degrabă Lucilius… mă rog ție să mă lămurești, căci uneori am impresia că întrebările mele și răspunsurile pe care le primesc de la tine sunt scrise de aceeași mână. Am sentimentul că mai mereu vorbesc cu mine. Acum însă, revenind la epistolele noastre, la neînțelegerile mele, m-aș simți mai liniștit și aș trage mai multă-nvățătură din vorbele tale dacă m-ai trata mai mult ca pe un ignorant decât ca pe discipolul sau pe prietenul tău. Adică, dragul meu învățător, socotește-mă drept unul dintre ultimii sosiți la școala ta. Abia acum deslușesc tainele stoicismului învățând despre feluritele virtuți și-nfrânări ale celor ce urmează aceste principii. Despre plăcerile filosofiei și cum nu trebuie ele amestecate cu cele ale vieții profanilor. Căci încep să mă caut înlăuntru și să găsesc rațiunea pentru care îmi doresc, încă, o astfel de viață. În cele din urmă, ce este bucuria pentru noi cei luminați de educație ? Sau plăcerea…  2.  Desigur, nu mi-ar fi lesne să pricep doar prin cuvinte vulgare, așa că cel mai potrivit socotesc că este să-mi explici prin metoda oglinzii, o metodă a cărui tată îndrăznesc să te numesc. Pentru ce oare cel mai adesea bucuria se transformă în tristețe și durere, în vreme ce, din cele ce mi-ai scris până acum, bucuria înțeleptului este eternă. 3. Încă și mai folositor mi-ar fi dacă mi-ai trimite și cuvinte scrise de alți oameni de seamă, poeți sau învățați. Îmi este greu să cred că doar noi pătrundem cu mintea sensul curat al virtuților. Nu înțeleg pe de-a-ntregul dacă există temei în bucuria netoților, a cetățenilor care trudesc mai degrabă cu brațele decât cu mintea. 4. Sper că nu vei socoti că îmi irosesc timpul cu false probleme și îmi place să cred că îndoielile mele sunt legitime și te provoacă la meditație și cumpănire. Poate sunt și frământările tale, să îți fie încântare. 5. “Reușesc oare să mă fac înțeles, mă opresc cu descrierea doar la ce-am studiat ?“ Sau rătăcesc, irosind și timp și cuvinte. 6. La rândul meu, încerc să exprim ce mă frământă cât mai viu, folosind culori, scene și cuvinte simple. Asemeni unei opere închise-n mozaic ce vorbește unor minți felurite prin pietre colorate. Și imaginile vorbitoare sunt sprijin și celui care trece-n grabă și înțeleptului încremenit în meditație. Mă întreb uneori dacă mai pot corecta ceea ce greșesc, ca să pot merge mai departe. 7. Alții vor fi mai pricepuți să înșire-n cuvinte cum se poate face ca disciplina să ne salveze de fiecare dată pe toți cei ce exersăm cu ardoare virtuțile. 8. Precum soldatul pe câmpul de luptă, câteodată mă simt împresurat de tot soiul de griji și de spaime, mai mult sau mai puțin adevărate. Atunci îmi vine să strig “Cum aș putea birui ? “ deși nu aștept nici-un răspuns, căci mă îndoiesc până și de tine, cel care nu m-a trădat niciodată. 9. Mă simt slab și cotropit de vicii și plăceri mărunte. Sunt într-o bătălie pentru care nu am sorți de câștig și nu înțeleg de ce puterea ta, oarecum fiind și a mea pot să spun, nu poate învinge soarta. 10. Mă frământ ca un pește pe uscat încercând să pricep cum pot învăța mai bine să separ viciile și plăcerile mărunte de bucuria înțelepciunii. Doar mă îndeletnicesc cu filosofia zi de zi și citesc cu nesaț niscaiva capitole.

11. Nu înțeleg de ce mai trebuie încă să trudesc în loc să mă consideri deja om învățat și desăvârșit. Sau filosof vrednic să îi învăț pe alții care de-abia au pășit prin școala ta. Sunt destui care îmi spun, și știu că ți-au mărturisit și ție, că sunt bun gânditor, sunt înțelept și stăpânesc toate virtuțile. Altfel spus, că pot să merg pe drumul meu. 12. Totodată, ai observat (sper !) că deși am o mulțime de admiratori nu iau seama la vorbele lor ci dau înainte cu strădaniile mele de a mă șlefui pentru a ajunge cât mai curând la capătul călătoriei noastre. Mă sacrific pe altarul filosofiei și nu mă las doborât de laude, căci sunt doar un biet muritor. 13. Am început să cutreier în lung și-n lat. Sper să-l găsesc pe cel care este fără de păcat și nu greșește. Pe cel care nu se lasă atins de fiorul nemuririi, strecurat cu meșteșug în urechile sale de lăudătorii interesați și care crede că este de neînvins și le cunoaște pe toate câte sunt. 14. Cu toate acestea, nu pot spune că am avut succes. De aceea, rogu-te, învață-mă. Am tot alergat precum iepurele încercând să te fac să-mi înțelegi cât mai bine frământările. Dar am nevoie, mai mult ca oricând, de învățătura ta. Simt că am obosit și că am pierdut sensul căutării. Pe lângă cele pe care ți le-am împărtășit, altă taină mă chinuie: dacă poți culege om politic fiind, copleșit de onoruri și de avuții, roadele bucuriei înțelepților. 15. Poate că trebuie să căutăm cu atenție printre nopțile petrecăreților sau sub gloria oratorilor. Poate că acolo și-a găsit adăpost bucuria nepământeană. 16. Ce are mai de preț înțeleptul, ce răsplată primește și de ce este puternic, te întreb. Bucuria sa spirituală și știința stăpânirii virtuților pot fi un îndemn pentru mine pe calea spre înțelepciune ? 17. Mă văd silit să îți adresez și alte interogații, deoarece sunt și mai nedumerit decât eram la început: sunt unii care afirmă că din această bucurie a zeilor se pot împărtăși nu numai învățătorii și înțelepții ci și ignoranții și cei răi în ale vieții. Sunt curios foarte ce-mi vei răspunde. 18. Mă gândeam că  bucuria vulgară este aparte de bucuria zeilor, căci în vreme ce prima durează cât clipa, cea spirituală se construiește continuu și este nestemata templului nostru interior. Aștept, te rog, să-mi lămurești dilema. Rândurile mele, să te găsească-n pace.

Lucilius (Cătălin Bejan)

99

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Lucilius îl salută pe dragul Lucius,

E o muncă zdrobitoare să te prefaci în vânt, să scormonești – precum o coțofană – coroanele de pomi atunci când treci cu gândul printre ele, și azi răpui o petală, mâine poate un fruct, ca în final să te silești cu veștejirea.

Probabil te întrebi la ce m-aș putea referi; ei bine, o poveste veche, asupra căreia ne-am poticnit când suferința mă apăsa într-un mod straniu: e vorba despre moartea prietenului meu, Flaccus[1], și-as minți să spun că soarta nu m-a izbit din nou, subtil, cu aceeași frământare.

E de folosul oricărui om care-și dorește înțelepciunea să privească – precum o pasăre sau chiar un zeu – aspirațiile și preocupările lumii, să le cântărească la justa lor valoarea ca mai apoi să-și poată spune „Da, e efemer tot ce-i în timp și în neant ce-i dinafara lui, căci clipa le redă pe toate!”. Știm bine că prin această clipă, atâta timp cât suntem dedicați totalității ei, ne plasăm în pântecele vieții și implicit în lucrarea naturală, iar moartea, am presupune, face parte la rândul ei din aceeași lucrare; dar dintr-o perspectivă epicureică, această clipă ar trebui să ne îmbucure, iar moartea, atunci când suntem cel mai puțin atenți, pare să lovească exact acolo unde contemplarea sinelui devine insuficientă în fața negurilor lumii externe.

E una să tratăm în mod personal moartea, fie ca inamic sau aliat, dar alta s-o vedem acționând asupra celor dragi, neștiind dacă pentru ei a fost un bine sau mai degrabă un rău. Dacă răspunsul la această întrebare ar fi îngrădit de ignoranța noastră cu privire la pierderea de timp cauzată de contemplarea unui aspect inaccesibil, sau ar consta strict în relația pe care am avut-o cu acești oameni și foloasele pe care le-am extras pe parcurs, atunci am fi absurzi, căci am trata superficial nu doar relația și emoțiile care au izvorât din aceasta, ci chiar persoana în sine.

Vezi tu, sunt pus de multe ori în situații care necesită o abordare mai specifică atunci când vorbim despre moartea unei persoane dragi: acea persoană poate fi un prieten, da, dar poate fi și-un părinte, o soție, sau poate chiar propriul copil. Nouă, filosofilor, ne poate apărea lesne acceptarea morții – în special a celei proprii – iar dacă ne mistuie un tremur atunci când asistăm la cea a persoanelor din jurul nostru, tot putem găsi un leac, căci acestea sunt roadele drumului spre înțelepciune. Dar pentru cei care ne cer ajutorul, devenim apatici atunci când asemănăm moartea unui prieten cu cea a propriului copil. Poate, pentru noi, în marea ecuație cosmică, rezultatul morții pare univoc, dar pentru cei mulți, fiecare emoție își are propriul Apollo și Dionis, ceea ce înseamnă că, de cele mai multe ori, moartea fie îi îmbărbătează, fie le răpește ceva. Cu precădere, aceasta le răpește mințile, căci prea puțini sunt cei care știu cum s-o întâmpine neforțat. Însă, atunci când nebunia dispare iar suferința nu mai e podoabă, ce le spunem oamenilor care sunt încă măcinați de pierdere? Și cum ar trebui s-o spunem, fără a inspira silă?

Consider că e esențial ca orice filosof să-și poată revărsa cunoașterea în sprijinul comunității, iar orice înțelept s-o facă din instinct. Însă, poate pentru altă dată, ar trebui să ne gândim dacă nu cumva un astfel de scenariu, cel al consolării unui suflet devastat, se îneacă în propria inutilitate, fiind un fior al cărei patimi zace-n incomunicabil; motiv pentru care ne apare atât de greu să-l încolțim.

—Rămâi cu bine.

Lucilius (Adrian Cetean, Master I Filosofie și Gândire Critică)

[1] Seneca, Scrisori către Luciliu, Humanitas, București, 2020, pp. 193–196. E vorba despre personajul necunoscut din scrisoarea a LXIII-a.

Scrisoarea LIX

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Văd cum te clatini între a simți ca orice alt om și a-ți îngrădi simțirea. Poate că tu însuți nu ești mulțumit de măsură. Scăpări avem cu toții; natura noastră umană este barbară, are apucăturile ei; trebuie să ne facem propriile măsuri de strună. Până la urmă, nu trebuie să facem să dispară natura umană din noi, ci doar s-o civilizăm. Nu prin asta ne facem sufletul să crescă?

            Confundăm plăcerea cu viciul și pasiunea. Ele nu-s pe o măsură. Plăcerea apare doar în „absența suferinței și a tulburării în suflet” (Laertios, 1997, p. 341). Asta-i liniștea pe care o căutăm; după asta tânjim.

            Senzații, emoții, percepții; ele există; le trăim, le dăm sens și înțeles prin rațiune. Le deslușim, suntem conștienți de ele, învățăm să le gestionăm; uneori le educăm, alteori le înlănțuim. Le triem. Ele sunt bune sau rele; după măsura fiecăruia, sunt relative. Struna lor este la îndemâna ta; o ajustezi după nevoie. Sufletul este responsabil de simțăminte. Cu pasiunile este altceva. Ele sunt slobode, sălbatice, nărăvașe; nu pot fi îmblânzite. De aceea antrenarea simțurilor este necesară; ele trebuie să bage de seamă când viciul sau pasiunea dă semne de ițire, pentru că nu apare ca ceva fioros care să te țină la distanță, ci apare mieros și te prinde-n mreje.

            Dar există și plăceri vanitoase, care, dacă nu-s fără măsură, sunt niște plăceri ale sufletului. Ele nu sunt cum spui tu doar „stare sufletească nestăpânită și gata să se schimbe imediat în contrariul ei”. (Seneca, 2020, p. 186)Vezi tu, cred că stările sufletului te fac să trăiești. Fără ele ce-ar fi trăirea? Ai putea simți acea armonie către care tinde sufletul? De ce ai tinde către ceva ce nu presupune simțire? Chiar a tinde către acea armonie și liniște a sufletului înseamnă mișcare, încercare și găsire a ceea ce-ți dorești, dar asta nu-i agitația de care vorbeai odinioară, nu-i neliniștea „sufletului bolnav”, este căutarea sensului și a măsurii.

            Îmi pare că nu negi plăcerea trăirii când te excluzi din sfera înțelepților, când recunoști că „pe noi prea multe ne înlănțuie, prea multe ne istovesc” (Seneca, 2020, p. 188). Eu cred că, înțeleptul, așa cum îl expui tu aici, depășește stadiul de a fi om. Un om simte și trăiește ceea ce simte. Rațional, omul trebuie să strunească simțămintele care, necontrolate, pot duce la ceea ce tu numești nebunie, dar nu toate trăirile sunt așa. Mai spui că „nebunia ne stăpânește cu atâta îndârjire” (Seneca, 2020, p. 188), printre altele, „fiindcă n-avem încredere în cele descoperite de oamenii înțelepți și nu le sorbim sfaturile cu sufletul deschis” (Seneca, 2020, p. 188). Dar cum rămâne cu ceea ce susțin stoicii când afirmă că filosofia trebuie să fie pe măsura fiecăruia? Cum rămâne cu ceea ce tu spui, anume că „cine urmează pe altul nu descoperă nimic, ba chiar nici nu mai cercetează” (Seneca, 2020, p. 124)?

Cu adevărat, nu cred că pătrunde cineva, cât trăiește ca om, adâncul lucrurilor, dar asta nu mă oprește să continui să aspir la a pătrunde cât mai mult în adâncul lor. Laudele nu mă vor încetini, iar lingușirile nici nu le iau în seamă. Voi tinde către desăvârșire, deși știu că nu-i pot atinge culmile trăind. Mă lupt cu slăbiciunile. Nu pot să nu simt iubirea necondiționată alor mei, nu pot să ignor atât bucuria lor, cât și a doicii mele că sunt unde sunt. Mi-au dorit și s-au luptat, atât cât a fost omenește posibil, de a putea eu ajunge cât mai sus. Nu pot să neg nici satisfacția pe care mi-o aduc reușitele mele sociale, dar nici frământările la care sunt supus prin funcție.

Tu spui că „spiritul înțeleptului este asemenea cerului de dincolo de Lună: acolo e întotdeauna senin”. (Seneca, 2020, p. 189) Sufletul meu este departe de a fi liniștit și mereu senin. Mă frământ și încerc să fiu drept. Cred că aș putea împărți mai multă dreptate ajungând acolo unde ai mei, doica sau cei ce m-au dat învățătura de carte mi-au dorit. Deși știu că asta nu-i în acord cu ceea ce crezi tu, eu cred că ajungând cât mai sus voi găsi cu atât mai multă provocare pentru sufletul meu de a se lupta a-și păstra echilibrul și găsi liniștea, și astfel a se întări. Până la urmă, de unde știm noi că cerul, dincolo de Lună, este mereu senin? De unde știm că, dincolo de acest senin, nu sunt și turbulențe? De unde știm că liniștea nu este găsită doar după înfruntarea furtunii?

Înțelepciunea, mă întreb: nu este asemenea torței despre care mi-ai scris mai deunăzi, adică nu cumva ea ne ajută, nu să pătrundem întunericul, ci să-l vedem? Dar, dacă e așa, ca să văd ceva, nu trebuie să știu că există acel ceva? Iar ca să știu că există și să nu-mi doresc să-l pătrund, nu trebuie mai întâi să-l fi experimentat? Iar ca să-l experimentez, nu trebuie să-l pătrund? Astfel, a mă ascunde într-un turn de fildeș, nu cred că mă ajută să devin înțelept, iar a păși în lume egal social cu cei mulți, s-ar putea să nu-mi poată oferi puterea de a fi drept, și nici ocazia de a mă lupta cu ispitele.

Gândurile mă frământă-n fel și chip, după cum, poate, se poate chiar vedea. Încă caut un rost al vieții, și nu știu cum pot ajunge să-l găsesc dacă nu mă raportez și la ceilalți, dacă acțiunile mele nu sunt raportate la ei, dacă nu dau acțiunilor mele și un folos pentru alții.

Cu bine.

Lucilius: Laura Mancă

Bibliografie

Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Editura Polirom, Iași, 2019

Seneca, Scrisori morale către Luciliu, traducere de Gheorghe Guțu, Editura Humanitas, București, 2020

58

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Lucilius îl salută pe Lucius ( Caro Lucio Lucilius salutem dat).

Mă bucur că mi te-ai destăinuit în scrisoarea anterioară și că încercările prin care ai trecut, de-a lungul călătoriei tale la Neapolis, ți-au oferit șansa de a medita asupra propriilor reacții naturale. Uneori încercările sorții vin cu numeroase împliniri pe care rareori avem abilitatea de a le identifica. De cele mai multe ori suntem copleșiți de neplăceri și suferințe care ne supără și ne orbesc rațiunea de-a binelea, așa cum tu bine ai sesizat în scrisoarea pe care mi-ai trimis-o – dar peste ele, un suflet puternic trebuie să treacă fără să șovăiască.

Că tot veni vorba de încercări, în aceste ultime zile am trecut și eu printr-o situație ca a ta, doar că eu m-am confruntat cu un altfel de obstacol, unul de gândire, meditativ, de înțelegere a lumii în totalitatea ei. În timp ce meditam la lucrurile înconjurătoare, mi-a răsărit în minte ideea următoare: ce înțelegem prin lucrurile abstracte, cum stau ele în raport cu ceea ce poate fi perceput prin simțuri? Mă refer aici la lucrurile care au o altă natură decât cele pe care le putem percepe prin simțuri, ce nu le putem atinge sau simți în mod direct, însă le înelegem și le conștientizăm într-o anumită măsură – sunt aceste lucruri insensibile mai importante decât cele corporale? Dacă răspunsul la această întrebare este unul pozitiv, atunci în ce constă importanța acestora? Aș merge și mai departe cu gândul, întrebând dacă putem identifica o singură entitate abstractă, exprimată printr-un cuvânt, pe care să se fundamenteze întregul cosmos, termen prin care să cuprindem tot ceea ce există? Din ce pot eu să înțeleg apar două lumi care până la urmă se suprapun, realizând această armonie a lumii – de pildă sufletul nostru este ceva imperceptibil, ceea ce dă viață trupului nostru – sufletul și trupul se întrepătrund pentru ca noi să putem exista ca ființe vii. Totuși, așa cum vei sesiza, întrebările mele nu vizează problemele morale de care ne ocupăm noi deseori în aceste scrisori, ci mai degrabă modul în care putem înțelege lumea așa cum ne este dată nouă, fie că o studiem cu ajutorul matematicii, fie că o contemplăm cu propria minte. Poate mă vei întreba ce legătură au aceste întrebări cu drumul pe care-l parcurgem noi? Ei bine, din nefericire nu pot să-ți răspund la o asemenea întrebare pentru că nu reușesc să întrevăd o legătură între dimensiunea morală și structura sau natura lumii (kosmos) – probabil că tu ești mult mai familiar cu operele grecești și poți găsi o parte din răspunsuri la întrebările mele, dacă nu toate răspunsurile. De un lucru sunt sigur, noi exprimăm tot ceea ce știm sau cunoaștem cu ajutorul cuvintelor, și ele ne ajută să formăm noi înțelesuri ale altor cuvinte sau chiar obiecte din lume. Un cuvânt ar putea să aibă mai multe înțelesuri atunci când ne referim la un singur obiect, la asta trebuie să le gândim atunci când vorbim despre lucruri care nu ne sunt tocmai la îndemână.

Iartă-mă că am epuizat o întreagă scrisoare pe un subiect atât de amplu și dificil. Sunt convins că vei avea răbdare să-mi descifrezi nelămuririle care au luat forma întrebărilor. Din păcate nu știu prea multe în această direcție, iar despre legătura dintre morală și ceea ce există în mod sensibil și non-sensibil, nu știu absolut nimic. Rămâi cu bine.

(Lucilius: Costel Cristian)

119

~ danajalobeanu ~ 1 Comment

Lucilius îl salută pe maestrul său Lucius

1.  Îmi vorbeai deunăzi de trebuința de a înțelege sensul adânc al lucrurilor, rostul lor și că doar prin praxis pot atinge măiestria de a le deosebi de cele cu care nu merită șă îmi irosesc vremea. Căci doar așa, mă înveți tu, pot năzui ca într-o bună zi să fiu împăcat cu mine însumi și să rămân neatins în fața vieții și a morții. Pentru asta, m-am tot străduit să pricep dacă sophismata m-ar dumiri. Cum n-am reușit să dezleg acest mister, învățătura ta mi-ar prinde bine. La fel și celorlalți asemeni mie. 2. Îmi pare că am atins cât de cât menirea pentru care a fost născută sophismata de către greci, dar încă mă întreb dacă șlefuirea noastră spirituală, devenirea ca filosofi este legată de străduința și succesul în disputele asupra unor scrieri meșteșugit făurite. Rămâne îndoiala dacă prin aceasta devenim mai buni și mai generoși. 3. Cred eu că filosoful se măsoară după fapte, ori disputele nu pot fi cântărite. Simpla biruință în discuțiile din școală sau agora nu arată că ești înțelept, dar lesne te poți îmbăta de succes nemeritat și să nu mai știi cine ești cu adevărat, mă gândesc. Aștept însă sfatul tău. .4. Așadar, ajută-mă să înțeleg dacă sophismata mă ajută să desăvârșesc ceea ce am început împreună, să-mi limpezesc cum se poartă filosoful și cum este el. 5. În cele din urmă, sper că mă pot îndeletnici din când în când cu aceste sophismata ca să găsesc răspunsuri la cum trebuie să-mi rostuiesc viața, fără să ajung să constat că nu sunt împăcat și egal cu mine.

Multe-ntrebări… știu că răspunsurile tale nu vor întârzia…Ai grijă de tine, Lucius.

(Lucilius: Cătălin Bejan)