Filosoful Analitic ca punte între Științe și Umanioare

Paul Popescu

În acest articol, îmi propun să argumentez faptul că filosoful analitic este un om de legătură dintre cele două culturi, și anume cultura științelor și cea a umanioarelor. Acesta nu aparține pe deplin niciuneia, iar cercetările sale transcend dihotomia realist (man of science) sau umanist . Acesta are interesul teoretic specific omului de știință, dar metoda sa de cercetare nu este una empirică, și nici nu cercetează arii specifice ale științelor (e.g. chimia, biologia, fizica etc), ci este mai degrabă interesat de  implicațiile pe care le au descoperirile din aceste discipline în reflecția filosofică. De asemenea, interesul filosofului analitic pentru logică îl diferențiază pe acesta de filosofii din alte timpuri sau curente, prin faptul că acesta țintește către o precizie aproape matematică în cercetările sale. În acest sens, voi arăta că analiza logică a limbajului servește drept punte între cele două culturi.

Pe parcursul acestui articol, înțeleg filosofia analitică în modul în care o înțelege și Nenad Miščević adică în sens larg, pentru a mă referi la acele școli de gândire filosofică unificate prin uzul logicii, fie ea formală sau informală, și care sunt în mod explicit orientate către realizarea de argumente ale căror premise sunt în mod obișnuit acceptate, plauzibile sau inspirate din științe. De asemenea, o altă trăsătură fundamentală a școlii de gândire analitică este claritatea scrierilor și a prezentării argumentelor și conceptelor.[1] Mai doresc să subliniez că tradiția analitică vede filosofia ca fiind în mod esențial rațională, și astfel mai apropiată de științe decât de arte și religie.[2]

Este convențional acceptat că filosofia analitică se naște odată cu Begriffsschrift, lucrarea magistrală a lui Gottlob Frege, prin care acesta își propunea să spargă dominația cuvântului asupra minții umane, formând un nou sistem logic ce avea să-l înlocuiască pe cel vechi (i.e. cel aristotelic). Astfel, psihologismul nu stă la baza ideilor lui Frege, lucru observabil și în alte lucrări ale sale, precum Fundamentele Aritmeticii, unde critică pozițiile psihologiste cu privire la conceptul de număr[3] Motivația pentru acest lucru a fost dorința sa de a demonstra că întreaga matematică poate fi redusă la logică, teorie ce poartă numele de logicism. Pentru acest lucru, a fost nevoie de introducerea cuantificatorilor, un pas crucial în dezvoltarea ulterioară a logicii. Bertrand Russell a urmat proiectul lui Frege, spunând că printr-o analiză mai atentă a limbajului majoritatea problemelor filosofice vor dispărea, de exemplu probleme legate de uzul limbajului, logică sau întemeierea cunoașterii. Articolul său On Denoting este cel care setează metodologia analizei limbajului, specifică acestei perioade. De asemenea, deși semnalează o contradicție în teoria logicistă a lui Frege, Russell îi va continua proiectul, rezultatul  concretizându-se în lucrarea Principia Mathematica, realizată împreună cu Alfred North Whitehead.

Astfel, atât Russell cât și Frege sunt în concordanță cu știința, utilizând ustensile logicii pentru a se raporta la diverse probleme filosofice.

De asemenea, interesul lor pentru științele logicii și matematicii îi diferențiază fundamental de filosofii continentali, care foloseau istoria filosofiei și hermeneutica ca puncte de plecare în demersurile lor. Filosofii continentalii din Germania și Franța puneau metafizica și experiența personală la baza demersurilor lor filosofice. Pe lângă acest lucru, în filosofia continentală se remarcă un stil eseistic de scriere care nu avea ca scop argumentația logică, ci mai degrabă finețea literară și chiar transmiterea de mesaje politice.[4] Poate una dintre cele mai influente lucrări ale filosofiei contintale este cartea Ființă și Timp scrisă de filosoful german Martin Heidegger. Stephen Mulhall, un comentator contemporan al acestei lucrări, punctează pe parcursul cărții sale ,,Routledge philosophy guidebook to Heidegger and Being and time“ faptul că argumentele principale ale lui Heidegger nu sunt exprimate clar, așa cum se întâmplă în cazul lucrărilor de filosofie analitică, ci mai degrabă sunt ascunse în textul lucrării. Este nevoie deci ca cititorul să facă o analiza atentă a textului pentru a descoperi argumentele principale și tezele pe care Heidegger încearcă să le susțină.[5]

Se observă astfel caracterul aproape literar al lucrării Ființă și Timp, atât de diferit de cel similar cu lucrările științifice ale lucrărilor filosofilor analitici contemporani cu Heidegger precum Frege, Russel și G. E. Moore. Un critic celebru al acestui stil de filosofare este Rudolf Carnap, care prin textul său The Elimination of Metaphysics Through Logical Analysis of Language va ataca metodologia folosită de către Heidegger și alți reprezentați ai curentului fenomenologic.[6] Carnap se va lega de modul neclar în care Heidegger folosește cuvinte care formează propoziții lipsite de sens, precum nimicul nimicește. Acesta este și o critică adusă la adresa stilului metaforic utilizat de unii filosofi continentali.

Cu toate acestea, filosoful analitic contemporan, prin lucrările pe care le redactează, reprezintă o punte între realiști și umaniști prin faptul că lucrările sale sunt de interes atât pentru filosofi cât și pentru oamenii de știință. Voi lua o lucrare recentă pentru a susține acest punct de vedere, și anume Handbook of Analytic Philosophy of Medicine. Medicina nu a fost analizată din punct de vedere epistemologic sau logic, deși au avut loc reflecții pe această temă încă de la începuturile gândirii umane. Filosofia analitică aduce noi reflecții în discuție, precum fundamentarea și natura cunoașterii medicale.  În lucrare este susținută ideea că în manualele de medicină întâlnim deseori expresii neclare (Fuzzy). Voi lua un exemplu, și anume propoziția

 P = Angina pectorală este deseori cauzata de arterioscleroza cardiacă. Printr-o analiză a acestei propoziții, observăm că din punct de vedere sintactic ea poate fi exprimată în următoarele moduri:

  1. Deseori, angina pectorală apare dacă este prezentă arteroscleroza cardiacă
  2. Deseori, arterioscleroza cardiacă este prezentă dacă apare angina pectorală
  3. Dacă arterioscleroza cardiacă este prezentă, atunci deseori poate apărea angina pectorală
  4. Dacă angina pectorală apare, atunci desori arterioscleroza este prezentă.

Folosind limbajul logicii, unde A  ≡ ,,arterioscleroza cardiacă este prezentă” , B ≡ ,,apare angina pectorală” , ∇ este operatorul vaguității, care în acest sens capătă sensul ,,deseori”  iar ,,→” este implicația materială (i.e. dacă A atunci B)   obținem următoarele formalizări corespondente primelor patru propoziții:

  1. ∇(A → B)
  2. ∇(B → A)
  3. A→∇ B
  4. B →∇A

În mod clar, sintaxa afectează semantica, iar prin faptul că putem obține patru formalizări diferite ale aceleiași propoziții deducem că această propoziție este neclară și poate fi interpretată în patru moduri diferite. Acest lucru a devenit clar datorită analizei limbajului[7], metoda la care v-am propus să ne uităm.

Consecințele epistemologice sunt profunde, deoarece cunoașterea din manualele de medicină este una propozițională, iar propozițiile trebuie să fie cât mai clare și lipsite de vaguități. Prin urmare, Filosoful analitic reușește să arate când o propoziție este vagă, iar cu ajutorul acestei informații medicul poate reformula propoziția în așa fel încât să fie eliminate aceste vaguități.

Acesta este unul dintre argumentele pentru care filosoful analitic este o punte între cele două culturi. O analiză precum cea de mai sus este de interes și pentru filosofi, care sunt interesați de natura cunoașterii în genere, dar și pentru omul de știință (i.e. medicul), care își poate îmbunătății uzul limajului în așa fel încât propozițiile pe care le scrie în manualele medicale să fie cât mai clare.


[1] Cu toate acestea, așa cum punctează și William Blattner,  unii filosofi considerați continentali utilizau totuși ustensilele logicii (e.g. Husserl a avut o reflecție puternică asupra subiectelor de interes pentru filosofii analitici precum logica și matematica ) și nu toți filosofii analitici folosesc întotdeauna un limbaj foarte clar.

[2] Miščević, Nenad. “Philosophy between science and the humanities.” Topoi 25, no. 1-2 (2006): 57-61.

[3] Frege, Gottlob. The foundations of arithmetic: A logico-mathematical enquiry into the concept of number. Northwestern University Press, 1980.

[4] Idem.

[5] Mulhall, Stephen. The Routledge guidebook to Heidegger’s being and time. Routledge, 2013.

[6] Carnap, Rudolf. “The elimination of metaphysics through logical analysis of language.” (1932).

[7] Sadegh-Zadeh, Kazem. “Handbook of analytic philosophy of medicine.”  (2012). PP. 423-435