În acest seminar vom investiga câteva moduri în care știința se constituie printr-un raport cu filosofia. Pentru aceasta, ne vom uita la patru autori; doi de secol XIX (Th. Huxley și William Whewell), și doi de secol XX (Holton și Carnap). Vom discuta diverse concepții, precum ”depășirea” carnapiană a metafizicii printr-o nouă definiție a filosofiei (o ”filosofie științifică”); progresul științei prin erori (aferente, de fapt, construcției unor ipoteze verificabile), la Th. Huxley; construcția unei filosofii a științei (diferită de filosofosia științelor, la plural), la Whewell; situarea omului de știință între ciocanul raționalității și nicovala iraționalității, la Gerald Holton.
Aș propune să avem în vedere întrebări precum următoarele:
- Care este rolul pe care îl joacă, pentr Huxley, ”erorile știiței” (scientific errors)? Care este concepția acestuia despre progres în știință? De ce ne vorbește el în termeni de ”ipoteze verificabile”?
- Ce înțelege Whewell prin filosofia științelor inductive? De ce sunt acestea trecute la plural? Poate exista și o filosofie a științei inductive (la singular)? De ce consideră Whewell că știința are nevoie de metafizică (”metafizica cea corectă”, ”good metaphysics”). Ce înțelege el prin ”metafizică”? Care e rolul istoriei științei(științelor)? De ce alege Whewell să lucreze cu dicipline mai degrabă realiste decât cu umanioare?
- Unde stă Carnap în dezbaterea umanioare vs. știință? Definiția lui a filosofiei drept ”filosofie științifică” (și drept metodă de analiză logică a limbajului, din moment ce cunoaștere nu poate fi altceva decât cunoaștere științifică) pare să îl lege de științe, în timp ce definirea metafizicii drept ”atitudine generală despre viață” pare să îi trădeze interesul pentru umanioare. Care e, pentru Carnap, rolul poeziei, muzicii și picturii?
- Ce înțelege Holton prin ”noii Dionysiaci” și ”noii Apollinici”? De ce consideră el că omul de știință este prins între acuzații de iraționalitate, pe de-o parte, și acuzații de raționalitate (!), pe de alta? Care ar trebui să fie, în acest caz, atitudinea omului de știință?
Dana Jalobeanu 