Știința normală

Dana Jalobeanu

Structura teoriilor științifice propune o aparentă istoricizare a științei. Vom vedea că e doar aparentă, în ciuda declarației emfatice cu care se deschide cartea:

History, if viewed as a repository for more than anecdote or chronology, could produce a decisive transformation in the image of science by which we are now possessed.

Ce ne spune însă Kuhn, foarte clar, e că, atunci când vorbim despre știință, trebuie să distingem între trei faze sau tipuri foarte diferite de activități ce caracterizează moduri diferite de existență a științei.

În fiecare din aceste trei moduri diferite de existență, cercetătorii angrenați în investigarea naturii produc cunoaștere; dar nu în același fel. Activitățile lor sunt diferite; obiectivele lor sunt diferite. Faza pre-paradigmatică este dominată de ceea ce Kuhn numește fact gathering, observație, cercetare și experimentare exploratorie. O altă activitate importantă în acest mod de funcționare al cunoașterii este sistematizarea (de aici ideea mea de a ilustra această etapă cu imaginea lui Francis Bacon, cel în care Kuhn vede un fel de exemplar al activității pre-paradigmatice).

În faza numită „știință normală” activitatea de cercetare este direcționată și ghidată de paradigmă. Principalele activități de cercetare se pot descrie, în termeni kuhnieni, ca rezolvare de probleme. Problemele sunt deja formulate și cunoscute comunității; ele pot fi probleme de dificultăți diferite – iar activitățile corespunzătoare sunt denumite de Kuhn activități de curățare a perimetrului (mop-up), clarificare și explicitare, precum și rezolvare de puzzle-uri (puzzle-solving, tocmai pentru a sublinia că e vorba despre niște probleme date a căror rezolvare se află în orizontul de așteptare al comunității). Problemele pot fi și mai complicate, ele pot aduce un plus de cunoaștere – Kuhn vorbește despre articularea paradigmei (în urma clarificării detaliilor teoriei, stabilirii constantelor, elaborării detaliilor teoretice, testării etc.). În fazele de știință normală cunoașterea progresează.

Al treilea mod de existență al științei este cel caracterizat de crize și de revoluții. În această perioadă cercetătorii sunt angajați în alte tipuri de activități: explorează anomaliile (pe care fazele de știință normală le obliteraseră), intră în controverse cu privire la probleme pe care paradigma nu le poate explica, chestionează probleme deja rezolvate sau chiar bazele sau principiile fundamentale ale teoriei. În perioadele de criză apare în curând un competitor al paradigmei și comunitatea este scindată. Așa începe revoluția.

Concepte de bază pe care le avem de lămurit și exemplificat: știință normală, problem-solving activities, puzzle-solving, mop-up, articulation of the paradigm. Avem nevoie de blog-posturi pentru fiecare dintre acestea. La fel: anomalii, revoluție.

Întrebare: Cum este posibil progresul cunoașterii în știința normală? Ce se întâmplă în celelelalte faze ale cunoașterii? Putem vorbi despre progres? Se poate vorbi despre progres dincolo de una din aceste forme de existență ale științei? (un fel de progres în genere?).