119

Lucilius îl salută pe maestrul său Lucius

1.  Îmi vorbeai deunăzi de trebuința de a înțelege sensul adânc al lucrurilor, rostul lor și că doar prin praxis pot atinge măiestria de a le deosebi de cele cu care nu merită șă îmi irosesc vremea. Căci doar așa, mă înveți tu, pot năzui ca într-o bună zi să fiu împăcat cu mine însumi și să rămân neatins în fața vieții și a morții. Pentru asta, m-am tot străduit să pricep dacă sophismata m-ar dumiri. Cum n-am reușit să dezleg acest mister, învățătura ta mi-ar prinde bine. La fel și celorlalți asemeni mie. 2. Îmi pare că am atins cât de cât menirea pentru care a fost născută sophismata de către greci, dar încă mă întreb dacă șlefuirea noastră spirituală, devenirea ca filosofi este legată de străduința și succesul în disputele asupra unor scrieri meșteșugit făurite. Rămâne îndoiala dacă prin aceasta devenim mai buni și mai generoși. 3. Cred eu că filosoful se măsoară după fapte, ori disputele nu pot fi cântărite. Simpla biruință în discuțiile din școală sau agora nu arată că ești înțelept, dar lesne te poți îmbăta de succes nemeritat și să nu mai știi cine ești cu adevărat, mă gândesc. Aștept însă sfatul tău. .4. Așadar, ajută-mă să înțeleg dacă sophismata mă ajută să desăvârșesc ceea ce am început împreună, să-mi limpezesc cum se poartă filosoful și cum este el. 5. În cele din urmă, sper că mă pot îndeletnici din când în când cu aceste sophismata ca să găsesc răspunsuri la cum trebuie să-mi rostuiesc viața, fără să ajung să constat că nu sunt împăcat și egal cu mine.

Multe-ntrebări… știu că răspunsurile tale nu vor întârzia…Ai grijă de tine, Lucius.

(Lucilius: Cătălin Bejan)